Incident, luni seara, pe plaja din stațiunea Mamaia. Un copil de numai trei ani a ajuns la spital după ce a fost atacat în apa mării de un câine din rasa Akita Inu. Stăpânul câinelui va fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.
Copilul a intrat în mare alături de tatăl său, iar când a ajuns în apropierea unui câine din rasa Akita Inu a fost atacat.
Minorul a fost mușcat de față, animalul fiind cu greu stăpânit de proprietarul său.
„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că minorul se afla în apa mării împreună cu tatăl său în momentul în care a fost mușcat de câinele, care se afla tot în apă cu stăpânul său, de 53 de ani, din București”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța, citat de libertatea.ro.
Copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar stăpânul câinelui va fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.
