Zece persoane reținute în Mizil, în urma unui conflict cu arme albe și o armă neletală. Au început bătaia în amiaza mare, în zona în care se aflau și polițiștii

0

Miercuri, 28 iulie, în jurul orei 13:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Gheorghe Doja din orașul Mizil, polițiștii au observat două grupuri de persoane care aveau un conflict, care ulterior a degenerat, persoanele implicate lovindu-se reciproc cu obiecte contondente.

La fața locului s-a constituit echipă operativă complexă, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cât și polițiști din cadrul Poliției orașului Mizil, conflictul fiind aplanat, persoanele implicate retrăgându-se la domiciliile lor.

De asemenea, din primele date, a reieșit faptul că unul dintre bărbați, în timpul conflictului, a folosit o armă neletală, nefiind rănite persoane cu aceasta.

Polițiștii au pus în executare 8 mandate de percheziții domiciliare, în urma cărora au fost conduse la sediul unității 20 de persoane, în vederea audierilor. 13 mandate de aducere au fost puse în executare.

În urma perchezițiilor efectuate, la adresele persoanelor bănuite au fost găsite bâte de baseball, crose de golf, răngi metalice, toate fiind ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

10 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil pentru a se aprecia cu privire la măsurile ce vor fi dispuse în continuare.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Mizil, în vederea stabilirii activității infracționale a persoanelor implicate și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, uz de armă fără drept.

La activități au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ‘’Matei Basarab’’ Ploiești, dar și polițiști din cadrul Servciului de Acțiuni Speciale Prahova.

Revenim cu detalii. Sursa IPJ Prahova

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău