După ce observatorulph.ro a publicat articolul ”Doi tineri l-au bătut pe paznic și au spart geamurile unui magazin Mega Image din Ploiești pentru că li s-a cerut să poarte mască. FOTO”, la solicitarea redacției noastre, reprezentanții IJP Prahova au confirmat incidentul. Din comunicatul transmis reiese faptul că agresorii nu au fost prinși până în prezent.
Comunicatul IJP Prahova:
Joi, 01 aprilie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii au fost solicitați să intervină la un supermarket situat în zona de nord a municipiului Ploiești, unde ar fi avut loc o agresiune asupra agentului de pază.
Echipa operativă s-a deplasat la fața locului, unde din primele cercetări a stabilit că, doi tineri care au fost atenționați la intrarea în magazin cu privire la faptul că nu purtau mască de protecție, s-au manifestat agresiv față de agentul de pază, lovindu-l în zona feței.
De asemenea, cei doi ar fi spart și geamul ușii de acces în unitate.
Politiștii efectuează cercetări pentru identificarea și depistarea persoanelor implicate în eveniment, fiind întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere.
