Un cititor ne-a trimis imagini surprinse astăzi pe strada 8 martie din Ploiești, în zona Școlii Ion Creangă. Zeci de persoane, părinți și bunici, se înghesuie în fața porții școlii pentru a-i prelua pe elevii care ies de la cursuri. Imagini la finalul textului.
Mesajul cititorului:
Așa arată ”distanțarea” la preluarea copiilor de la școala de pe strada 8 Martie, unde copiii ies prin grămada formată de părinți. Este fără cuvinte! Tot arborele aplicării măsurilor de distanțare din Educație – de la conducerea scolii până la minister – este astfel absolvit de responsabilitate prin interzicerea accesului părinților în curtea școlii. Practic, pentru cei din Educație problema este rezolvată și anume mutată în afara curții școlii… De partea cealaltă, autoritățile locale nu iau nici o măsură, nici preventiv nici coercitiv.
Preventiv, inspectoratul școlar / conducerea școlii și autoritățile locale nu sunt capabili să găsească o soluție aglomerărilor din fața școlilor, iar coercitiv Poliția Locală este ca de obicei „nicăieri”.
Toate carantinările de localități și interdicții după ora 22 și orice alte îngrădiri sunt egale cu 0 atâta vreme cât autoritățile nu sunt capabile să colaboreze și să trateze în teren măsurile „luate” ca paragrafe trecute pe hârtii oficiale. „Enjoy pandemic!”

nu este de mirare noi Ploieștenii nu avem poliție națională,jandarmerie numai vorbesc de poliție locală care este degeaba nu-i vezi niciodată.
Transmiteți și la Ministerul învățământului sa vada și domnul ministru consecințele deschiderii școlilor.
Nu sunt vinovati politicienii de obiceiurile <miticilor< din urbe.Asa cred d-lor c-ai protejeaza pe copii dar in prostia si nemernicia lor nu se gandesc la imbulzeala pe care o creeaza.RUSINE!