Tragedia de la Onești nu va rezolva nimic, dacă doar autorul dublului asasinat va fi condamnat. Mii de plângeri pentru amenințări cu violența au fost ignorate sau tratate cu superficialitate în România.
Ministrul MAI, Lucian Bode, a vorbit despre ceea ce se întâmplă acum în cazul terifiant de la Onești:
”Am avut raportul preliminar în două etape. Prima, în care am anunțat măsurile preliminare și anume sesizarea unităților de parchet competente pe componenta neglijenței în serviciu legat de modul în care s-a intervenit. Apoi, sesizarea unităților de parchet privind modul în care s-au analizat sesizările din ultimii ani legat de acest individ.”
Lucian Bode a mai declarat că problema în care plângerile care vizează amenințări și violențe sunt tratate cu superficialitate va fi rezolvată la nivel național:
”A doua componentă a raportului preliminar mai prevede o măsură, pe care o anunț acum. Am dispus declanșarea la nivelul tuturor structurilor Poliției Române a unui proces de reanalizare a petițiilor și sesizărilor fără caracter penal din ultimele 24 de luni pentru a identifica situațiile în care petenții amenință cu săvârșirea actelor de violență.”
