Un bărbat a murit, iar o tânără este în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren de călători, sâmbătă, în cartierul Bereasca din Ploiești.
UPDATE Noi imagini dramatice de la accidentul de tren din Ploiești în care a murit lăutarul Tavy Puștiu. VIDEO
Cel mai probabil, șoferița (24 ani), distrasă de muzica tare și transmisiunea live pe Facebook a celui aflat pe scaunul din dreapta nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată.
VIDEO – Momentul accidentului feroviar din Ploiești
În urma impactului, pasagerul din dreapta (29 ani) a murit, iar șoferița a ajuns în stare gravă la spital, unde se află internată la terapie intensivă, dar conștientă.
Detalii aici: Starea șoferiței implicate în accidentul feroviar grav de ieri, din Ploiești
Bărbatul care a decedat în urma impactului cu trenul era cunoscut drept lăutarul ”Tavy Puștiu”. iar șoferița este Monica P., o tânără de 24 de ani.
Potrivit reprezentanților Poliției, tânăra face obiectul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală și ucidere din culpă.

Va dati seama ce valori intelectuale am pierdut?! Al dracu` tren, s-a gasit sa treaca tocmai cand balaoachesii faceau live pe feisbuci, in ritm de manele.
Foarte bine spus! Bravo…..si la mai mulți!
Sint oameni. Indiferent de etnie si sau orientare politica sint oameni. Sint fiii, fratii sau prietenii cuiva care acum sufera datorita pierderii. Maine putem fi noi in locul lor si ceilalti oameni sa se bucure in loc de dzeu sa ierte sufletele lor😓😓
Haoleu si MTS . Sunt sigur ca voi nu a – ti fii facut asa ceva niciodata . Voi cu siguranta …..
Comentariu cenzurat pentru atac la persoana
Comentariu cenzurat din cauza limbajulu
Cum poti sa zici asa ceva?oricine ar fi nu poti sa te bucuri de mmoarteacuiva.Rusine!
Comentariu cenzurat din cauza limbajului
Baaa voi sunte. Ți oamenii?.???indiferent ce erau, erau oamenii. Aveți respect și rușine ptr membrii familiei și cunoscuții lor. Rușine.
Lăsați așa! Cum tot le place lor să vorbească: ….
Comentariu cenzurat din cauza limnbajului agresiv