Accidentul feroviar s-a produs sâmbătă după-amiază după ce un autoturism a fost lovit de tren la trecerea de cale ferată de pe strada Gârlei din Ploiești, în zona Obor.
UPDATE: Cum s-a produs accidentul feroviar grav din Ploiești
- Publicitate -
În urma impactului, două persoane aflate în autoturism au fost încarcerate. Una dintre victime, în ciuda eforturilor medicilor, a decedat.
Cealaltă persoană, aflată în stare gravă, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.
- Publicitate -
Polițiștii aflați la fața locului efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul feroviar.
Traficul în zonă a fost restricționat.



Poate cu ocazia la aceasta nenorocire si la multe altele care au avut loc in trecut for pune si ei bariere …
Păi nu sunt bariere dar semnalizarea acustică nu se pune?
Dar așa e când maneaua se aude cel mai tare…
semnalizarea acustică nu exista acolo
Din video se vede ca soferul a oprit masina complet la „Stop” si s-a asigurat stanga-dreapta. Se vede ca masina sta pe loc si ea intoarce capul. Inseamna ca ori nu a observat trenul venind (desi se vede cum intoarce capul in stanga) ori vizibilitatea nu era suficienta sa poti vedea (unghi de vizibiliatea, vegetatie). A mai fost un caz saptamana aceasta cu un baiat de 11 ani calcat de tren. In aceste cazuri ar trebui ca toate barierele din tara sa fie semnalizate acustic, luminos si chiar cu bariera. Dar aceasta e tara noastra!