Părinții care nu au reușit să își înscrie copiii la grădiniță și creșă în prima etapă, au o nouă șansă săptămâna aceasta. Luni, 22 iunie, a debutat cea de-a doua etapă a înscrierilor pentru anul școlar 2026-2027, iar locurile rămase disponibile au fost afișate de fiecare unitate de învățământ din Prahova.
Din articol
Cererile de înscriere pot fi depuse până pe 26 iunie, la grădinițele și creșele unde mai există locuri libere. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, părinții pot opta pentru până la trei unități de învățământ, în ordinea preferințelor.
Ce copii pot fi înscriși
În această etapă sunt repartizați copiii care nu au fost admiși în prima rundă de înscrieri, precum și cei ai căror părinți nu au depus anterior o cerere. Repartizarea se va face în funcție de locurile disponibile și de criteriile prevăzute de metodologia de înscriere.
Unde poți consulta lista locurilor libere la grădinițe
Potrivit reprezentanților ISJ Prahova, la noi în județ, situația locurilor neocupate poate fi consultată direct la sediul fiecărei grădinițe sau creșe, dar și pe pe canalele oficiale de comunicare ale unităților de învățământ.
În zona de vest a Ploieștiului, la Grădinița nr.40 spre exemplu, mai sunt disponibile 10 locuri la Grupa Mică, 3 locuri la Grupa Mijlocie și un loc la Grupa Mare.
Și Grădinița „Crai Nou”, situată în sudul municipiului, anunță pe pagina de Facebook că, la program prelungit, mai are disponibile 17 locuri la Grupa Mică, 14 la Grupa Mijlocie și 9 locuri la Grupa Mare.
Locurile disponibile la creșe, în Ploiești
În ceea ce privește creșele din Ploiești, găsești situația locurilor rămase neocupate, pe siteul creseploiesti.ro. Pentru a doua etapă de înscrieri sunt disponibile 341 de locuri. Acestea sunt repartizate astfel:
- Creșa nr. 39 – str. Eremia Grigorescu, nr. 11 → 106 locuri disponibile
- Creșa nr. 49 – str. Arinului, nr. 2 → 60 de locuri disponibile
- Creșa Upetrom – Aleea Lăcrămioarei, nr. 3A → 59 de locuri disponibile
- Creșa nr. 40 – str. Anotimpului, nr. 1 → 50 de locuri disponibile
- Creșa nr. 23 – str. Râșnovenilor, nr. 46 → 34 de locuri disponibile
- Creșa nr. 10 – str. Rarișței, nr. 62B → 26 de locuri disponibile
- Creșa Sfânta Ana – Aleea Strunga, nr. 2B → 6 locuri disponibile
Rezultatele celei de-a doua etape vor fi afișate după finalizarea procesării cererilor, iar locurile care vor rămâne neocupate vor intra în etapa de ajustări.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova recomandă părinților să verifice din timp documentele necesare și numărul de locuri disponibile, la unitatea pentru care doresc să opteze.
