Ministrul Educației, Daniel David, numit „ministrul epuizației naționale” de către propria fiică, elevă în clasa a IV-a la o școală de stat.
Daniel David a vorbit într-un interviu pentru revista Dilema despre o chestiune personală. Poziționarea sa, ca părinte, față de școala la care merge copilul său, elevă în clasa a IV-a. Oficialul a tarnsmis că este „în general mulțumit de școală” și că nu a cedat tentației de a o muta la o școală privată. Acesta a povestit și că fiica sa îi spune în glumă „ministrul epuizației naționale”, notează edupedu.ro.
„Ca ministru, mă preocupă întregul sistem și avem mult de lucru. Ca părinte sînt însă, în general, mulțumit de școala unde studiază fetița mea și de aceea nu am integrat-o în sistemul privat. Chiar dacă, adesea, confruntîndu-se cu un curriculum încărcat și teme multe, fetița mea îmi reproșează, mai în glumă, mai în serios, că sunt „ministrul epuizației naționale”, a declarat Daniel David.
