- Publicitate -

Puțin peste jumătate dintre bursierii de merit prahoveni sunt elevi cu medii între 9,50 și 10. Răsplătiți pentru „performanță” la învățătură sunt și tineri cu note sub 2

Doar puțin peste jumătate dintre elevii prahoveni sunt bursieri de merit cu note între 9,50 și 10. Mai exact, din totalul de 17.297 de tineri care, de astăzi începând, vor primii primi bani pe card, 9530, adică un procent de 55,10%, au medii foarte mari, fiind beneficiari ai acestui stimulent financiar, acordat pentru performanță la învățătură.

- Publicitate -

Prima plată a burselor se face astăzi, 15 noiembrie.  Bursierii de merit primesc banii pe două luni (septembrie și octombrie).

La nivelul județului Prahova, potrivit datelor furnizate de către ISJPH, avem elevi de 10 care vor primi această recompensă financiară pentru rezultate deosebite la învățătură, dar avem și elevi cu medii chiar sub 2, care beneficiază de același stimulent financiar, tot pentru „performanță” școlară.

Citește și: Revoltător: Cu 1,97, un elev de la un liceu din Prahova ia bursă de merit

Alți 2832 de elevi sunt bursieri de merit cu note între 9,00 -9,49, 2348 au medii între 8,00 și 8,99, 871 (7,00 -7,99), 281 (6,00 -6,99), 208 (5,00 -5,99).

Premiați cu burse de merit, nu pentru merit, însă, ci pentru contra -performanță sunt și elevi cu medii sub 5.

În școlile din județ avem 155 de cazuri cu note de la 4,00 la 4,99, 76 de beneficiari cu medii care pornesc de la 3,00 până la 3,99, 21 de elevi cu note între 2,00 și 2,99 și alți 11 cu note între 1,00 și 1,99. În aceste ultime cazuri este vorba de elevii care au susținut în vară Evaluarea Națională și au fost admiși cu medii foarte mici, fiind repartizați, cei mai mulți, în clase din liceele tehnologice.

Citește și: Noaptea minții! 11 elevi din Prahova cu note între 1.00 și 1.99 sunt bursieri de merit și vor fi recompensați pentru „performanță la învățătură”

Ministerul Educației caută soluții pentru a repara eroarea cu privire la modul în care sunt acordate bursele de merit. Trei sunt variantele ministrului Deca, de altfel inițiatoarea unei asemenea măsuri aberante: instituirea unui prag minim pentru bursa de merit, revenirea la departajarea între bursa de merit și cea de studiu și apariția unui numit tip de bursă „de progres școlar”.

- Publicitate -

 

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cei trei tineri reținuti în urma înjunghierii de la un patinoar din Ploiești au fost arestați preventiv

Poliția Prahova a anunțat că judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă a procurorului în cazul celor trei tineri din...

Pățania unor ploieșteni care au trimis un colet în străinătate, prin Fan Courier, și coletul nu a ajuns la destinație

Într-o situație neplăcută s-a văzut un cuplu de ploieșteni, Cosmin și Elena S., care ne-a semnalat faptul că a trimis la sfârșitul lunii septembrie,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Cei trei tineri reținuti în urma înjunghierii de la un patinoar din Ploiești au fost arestați preventiv

Poliția Prahova a anunțat că judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă a procurorului în cazul celor trei tineri din...

Pățania unor ploieșteni care au trimis un colet în străinătate, prin Fan Courier, și coletul nu a ajuns la destinație

Într-o situație neplăcută s-a văzut un cuplu de ploieșteni, Cosmin și Elena S., care ne-a semnalat faptul că a trimis la sfârșitul lunii septembrie,...

De la povestea primilor pași de dans, la organizarea primului spectacol de anvergură la Ploiești: „Joc, Tradiții și Obiceiuri de la mic la mare”

Scriam în urmă cu câteva luni povestea lui Irenne Stănculescu, cea care a pus bazele Școlii de Dansuri Populare „Drag mi-e Jocul Românesc”, unde...

Decembrie 2023. Zile libere în ultima lună din an

Luna decembrie, considerată și luna cadourilor, este una dintre cele mai așteptate perioade din an. Sărbătorile de iarnă vin la pachet cu o nouă...

Alertă de incendiu la sediul CEC Bank din centrul Ploieștiului [FOTO]

A fost alertă de incendiu marți în jurul orei 15.30 la sediul CEC Bank situat în Piața Victoriei din Ploiești - zona centrală a...
Emisiuni
- Publicitate -

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie după o anchetă Recorder

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de procurorii anti-corupție, după ce a apărut într-o filmare cu camera ascunsă difuzată de Recorder în care...

Primăria Ploiești ridică restricțiile de trafic impuse pe strada Mihai Bravu. Măsura i-a disperat pe șoferii care veneau în centru

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul ”Închiderea unui tronson din strada Mihai Bravu din Ploiești a creat haos în trafic. Test de răbdare...

Poliția Locală Ploiești, o instituție fără finalizare. Este o constatare, nu un ”compliment”

Pentru a înțelege mai bine de ce Ploieștiul este ”în ultimul hal”, deși exprimarea este una blândă, trebuie să înțelegem cine sunt cei care...

România este pe penultimul loc din UE testele PISA. Ministerul Educației spune că nu am înregistrat „pierderi semnificative”

Astăzi, 5 decembrie 2023, a avut loc lansarea rezultatelor Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor - PISA 2022 (bazat pe date din 81 de țări și...

Performanțe deosebite ale sportivilor de CSO Plopeni la Campionatul european WUKF Franța

Sportivii Clubului Sportiv Orășenesc (CSO) Plopeni au obținut rezultate remarcabile la Campionatul european WUKF din Franța. Astfel, două sportive de la CSO Plopeni, Nicolae Teodora...
Emisiuni
- Publicitate -