Profesorii renunță momentan la grevă și revin, de mâine, în școli. În urma discuțiilor purtate cu guvernanții, sindicaliștii din învățământ au decis să suspende protestele.
Condiția pusă de profesori este adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență care să includă faptul că salariul debutantuluiva fi cât unul mediu brut pe economie, iar creșterea salarială să fie de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi.
Citește și: Sindicatele din învățământ au respins majorarea salarială propusă de Guvern. Greva continuă!
Solicitările noastre: principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public; acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024”, este comunicatul sindicaliștilor din educație.
UPDATE Premierul Ciucă anunță că va fi adoptata ordonanța cerută de greviști
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, înaintea ședinței de Guvern, că Executivul va aproba cele două ordonanțe de urgență privind majorările salariale din învățământ.
Potrivit digi24.ro, acesta a declarat:
Cum am agreat cu liderii sindicatelor din educaţie, astăzi, pe baza discuţiilor de ieri şi a angajamentelor tuturor părţilor implicate în soluţionarea conflictului de muncă, am decis la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat ca odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta şi ne vom ţine de cuvânt, cum am făcut-o şi până acum, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă cu elementele de conţinut, aşa cum au fost ele agreate cu sindicatele.
Coaliţia de guvernare, guvernul pe care îl conduc, au asumat cu maximă responsabilitate, pentru interesul public, pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educaţie şi încă o dată subliniez că sunt probleme care s-au acumulat în ani foarte mulţi.
În deplină responsabilitate a liderilor coaliţiei, a Guvernului şi în deplin dialog cu sindicatele, cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor, elevilor, am considerat că este absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă şi să asigurăm dascălilor şi întregului sistem de educaţie, părinţilor, elevilor, soluţia prin care să putem să încheiem anul şcolar, să se deruleze Evaluarea Naţională şi desigur examenul de Bacalaureat.
