Cum arată primul SmartLab din Prahova, amenajat la școala din Bucov și dotat cu ochelari VR, laptopuri, roboți educaționali și imprimante 3D. Reacția elevilor-FOTO/VIDEO

0

Începutul noului an școlar a venit cu o surpriză de proporții pentru elevii de gimnaziu din localitatea Bucov. În cadrul unității de învățământ din localitate a fost amenajat un laborator ultramodern și dotat cu device-uri moderne, pe care elevii le pot folosi la orice materie din programa școlară.

Investiția a costat peste 100 000 de euro, iar proiectul a fost gândit și implementat de Asociația INACO-Inițiativa pentru Competitivitate, cu sprijinul a șase companii private donatoare.

Pentru prima dată ȋn România, elevi din mediul rural vor avea acces gratuit la educație digitală inteligentă, ȋn cadrul SmartLab Bucov, primul laborator dotat cu tehnologie de ultimă generație dintr-o școală de la sat din mediul rural.

Laboratorul de la Bucov este cel de-al șaselea laborator digital din România, primele cinci fiind localizate ȋn București, Ilfov și Călărași.

SmartLab Bucov este utilat cu laptopuri cu licențe și softuri de design grafic, tablă interactivă, ochelari VR, roboți educaționali multifuncționali, „perete verde” pentru agricultura pe verticală, imprimante, scannere și creioane 3D.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău