- Publicitate -

Ploiești, orașul cu blocuri noi ridicate între case. La Brașov și Sibiu se respectă legea

Data:

Lasă un comentariu

av3.jpg

În ultimii ani, la Ploiești s-au înălțat blocuri cu până la șase etaje în cartiere liniștite, exclusiv de case. La Brașov sau Sibiu, autoritățile au obligat dezvoltatorii imobiliari să ridice imobile supra-etajate la marginea orașelor sau pe raza comunelor limitrofe.

- Publicitate -

Ploieștiul se numără printre puținele municipii reședință de județ unde autoritățile locale au permis dezvoltatorilor imobiliari să construiască blocuri între case, în ciuda dezavantajelor cauzate vecinilor (lipsa luminii naturale, valori ridicate de trafic, criză locuri de parcare, deficiențe în furnizarea utilităților etc).

Acest ”fenomen” imobiliar nu se produce însă în orașe similare, precum Sibiu și Brașov, unde consilierii locali și conducerea direcțiilor de urbanism au solicitat constructorilor să ridice blocuri la marginea orașului sau pe raza teritorială a comunelor limitrofe.

Astfel au apărut cartiere noi de blocuri, pentru care a fost dezvoltată o infrastructură nouă, de la drumuri și rețea proprie de utilități, până la parcări rezidențiale și locuri de joacă.

Urmărire în Ploiești, din Mimiu până în Lupeni [VIDEO]

Un bărbat a încercat noaptea trecută să scape de polițiști după o cursă de câțiva kilometri prin Ploiești. Oamenii legii se aflau seara trecută...
- Publicitate -

De exemplu, cartierul rezidențial MAGNOLIA RESIDENCE SIBIU este un proiect imobiliar nou, dezvoltat după ce în anul 2008 dezvoltatorul imobiliar a achiziționat un teren în suprafață totală de 51000 mp, unde urmează să construiască un număr de 1200 apartamente noi în vile P+2E+M, imobile P+4E, P+7E+R și spații comerciale, potrivit prezentării postate pe site-ul oficial al proiectului imobiliar.

”Proiectul rezidențial are o viziune nouă asupra creării unei zone liniștite, aerisite cu verdeață, locuri de joacă, parcări private individuale, spațiu comercial special destinat deservirii viitorilor proprietari și care să asigure cumpărătorilor un confort sporit și avantajul de a locui în viitoarea zonă de dezvoltare planificată a Sibiului, conform noului Plan Urbanistic General aprobat în anul 2011”, se mai arată în prezentarea respectivă.

Este evident că Primăria Ploiești nu are o asemenea viziune, proiecte precum Cartierul Tineretului de lângă Hipodrom sau Cartierul Eden de lângă spitalul județean eșuând lamentabil.

- Publicitate -

Și Primăria Brașov a respectat locuitorii din cartierele de case, interzicând ridicarea unor blocuri între imobile cu cel mult un etaj.

Așa au apărut în zona Tractorul din Brașov numeroase proiecte imobiliare, precum Safety Residence sau Dynamic Residence. În Ploiești, zona similară ar fi platforma industrială Teleajen, însă aici există doar o colonie ai cărei locuitori se plâng de mizerie, câini maidanezi și lipsa locurilor de joacă.

Tot la Brașov, în zona de Nord a apărut Avantgarden 3, cartier nou care ocupă o suprafață de 18 hectare, unde se vor construi peste 3.500 de apartamente noi, în blocuri de 7, 8 şi 9 etaje, în 3 faze. 

Sinteza Raportului de inspectie 22.09.-26.09.2025 pe Directiva SEVESO la PETROTEL-LUKOIL S.A.

În perioada 22.09.-26.09.2025, o echipă formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova si a Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean...
- Publicitate -

Acesta se află în apropiere de DN1/E68, la ieșirea spre Făgăraș-Sibiu, dar și cu acces rapid către ocolitoarea Brașovului (E574).

Locatarii au acces și la mijloacele de transport în comun.

Revenind la Ploiești, în lipsa unei strategii de dezvoltare imobiliară coorentă, dezvoltatorii imobiliari au cumpărat suprafețe mici de terenuri, demolând case vechi și înghesuind mai multe blocuri pe suprafețe de maximum 5.000 de metri pătrați.

- Publicitate -

Primăria Ploiești, prin Direcția de Urbanism, dar și consilierii locali din comisia de specialitate, au permis astfel de investiții care au creat disconfort vecinilor care s-au trezit cu blocuri lângă casele lor, dar au și aglomerat traficul în zona respectivă, în lipsa locurilor de parcare special amenajate.

Dacă această ”politică” va continua, Ploieștiul se va transforma într-un oraș unde regimul de înălțime al clădirilor va putea fi modificat după interesele dezvoltatorilor imobiliar și nu respectând legislația în domeniul construcțiilor.

Galerie FOTO Cum arată cartiere de blocuri noi, dezvoltate la marginea Sibiului și Brașovului

- Publicitate -

12038066_948434568533881_4613999448764823304_n.jpg

 articol225.jpg

 avantgarden-tractoru6.jpg

 11952799_932384270138911_8313118641359186895_o.jpg

10926325_828828360494503_7037640341785505249_o.jpg

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu...

Golire parțială și controlată a lacului de acumulare Paltinu

Specialiștii Apelor Române au început golirea parțială și controlată...

Ce trebuie să facă locatarii din Ploiești pentru a avea căldură de la Termo

Începând de luni, 29 septembrie, operatorul Termo Ploiești poate...

Când începe furnizarea de căldură la blocurile din Ploiești

Termo Ploiești a început, de vineri, livrarea de căldură,...

Tinerii care au blocat și vandalizat o mașină în trafic la Șirna au fost reținuți

Polițiștii i-au reținut pe cei patru tineri care au...
- Publicitate -

Știri noi

Incident seara trecută la rafinăria Petrobrazi

Un incident a avut loc seara trecuta la rafinăria...

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...

Povestea „domnului Trandafir” de la Seciu, simbol al educației și omeniei

De Ziua Internațională a Vârstnicilor, polițiștii, jandarmii și pompierii...

Sinteza Raportului de inspectie 22.09.-26.09.2025 pe Directiva SEVESO la PETROTEL-LUKOIL S.A.

În perioada 22.09.-26.09.2025, o echipă formată din reprezentanţi ai...

Schimbare de director la Conpet. Tudora, înlocuit cu Dumitrache

Compania de transport produse petroliere Conpet SA Ploiești are...
- Publicitate -

Emisiuni

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...

SGU Ploiești primește 70 de bani/mp/lună de spațiu verde

Dragoș Măchițescu, directorul SGU Ploiești, a fost invitatul lui...
- Publicitate -

Vox Publica

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...

Republica Moldova a spus PAS Moscovei

Republica Moldova a spus PAS Moscovei și a făcut...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Sinteza Raportului de inspectie 22.09.-26.09.2025 pe Directiva SEVESO la PETROTEL-LUKOIL S.A.

În perioada 22.09.-26.09.2025, o echipă formată din reprezentanţi ai...

Schimbare de director la Conpet. Tudora, înlocuit cu Dumitrache

Compania de transport produse petroliere Conpet SA Ploiești are...

Romsilva oferă populației 2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă populației, în...
- Publicitate -

Cât plătesc firmele pentru salariile angajaţilor

Cât plătesc firmele pentru salariile angajaţilor? Aceasta este o...

Lista alimentelor cu adaos plafonat până pe 31 martie 2026

Guvernul a adoptat, astăzi, OUG prin care prelungește plafonarea...

Meseriile vechi, aproape uitate, ale Ploieștiului

Piața muncii a cunoscut, în ultimii ani, o dinamică...