- Publicitate -

Cu cât a crescut prețul apartamentelor la Ploiești față de anul trecut

Potrivit unei analize realizată de imobiliare.ro, la Ploiești prețurile imobilelor au crescut, în medie, cu 17% față de anul 2024. Este vorba de datele disponibile pentru trimestrul al treilea al anului 2025. În această perioadă, cifrele analizate arată o creștere medie, la nivel național, cu 15% față de trimestrul al treilea al anului 2024.

- Publicitate -

Potrivit analizei sursei citate, trimestrul al treilea al anului a fost marcat de pachetul de măsuri fiscale, ceea ce a condus la performanțe diametral opuse, deși anticipate, de la o lună la alta: record de vânzări în iulie, încetiniri în august și septembrie.

În ceea ce privește oferta locuințelor, la nivel național, se observă o scădere față de 2024. Astfel, piața, per ansamblu evoluează într-un context dezechilibrat: oferta de locuințe a scăzut cu 18% față de anul trecut, în timp ce prețurile au crescut cu peste 15%.

- Publicitate -

Pe segmentul chiriilor, scăderea ofertei este dublată de o creștere mai temperată a prețurilor, semn că piața rămâne tensionată, dar funcțională.

Dacă media națională de creștere a prețurilor a fost în jurul valorii de 15%, la Ploiești creșterea prețurilor imobilelor este peste media înregistrată la nivel național. Din marile orașe analizate de sursa citată, doar București și Craiova au înregistrat creșteri mai mari decât Ploieștiul. Mai exact, în București prețurile au crescut cu 18%, iar la Craiova cu 19%.

În rest, alte orașe din țară au înregistrat creșteri mai mici, sub media națională. Astfel, Brașovul a înregistrat +12%, în trimestrul al treilea din 2025 față de trimestrul al treilea din 2024, Cluj – +9%, Timișoara – +11%, Constanța – +13%, Iași – +11%, Oradea – +12%, Galați – +7% și Sibiu +10%.

- Publicitate -

Cât costă un apartament în Ploiești

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele din Ploiești scoase la vânzare a ajuns, în septembrie 2025, la valoarea de 1.330 euro/mp util. Scumpirile înregistrate pe piața rezidențială locală au fost unele dintre cele mai accentuate din țară. În ultimul an, prețul mediu a crescut cu 17%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, scrie sursa citată.

În ceea ce privește chiriile, bugetul mediu necesar pentru închirierea unei garsoniere a fost, în trimestrul III, de 270 euro/lună. Pentru un apartament cu două camere, un chiriaș a plătit 390 euro/lună. Chiriașii au achitat, în medie, 450 euro/lună pentru un apartament cu 3 camere.

Care sunt chiriile în București, unde stau mulți ploieșteni

În București, orașul preferat de tinerii ploieșteni, chiriile variază mult în funcție de zona unde se află apartamentul.

- Publicitate -

Astfel, zonele scumpe sunt Herăstrău – 3.097€, Primăverii – 2.199€, Aviatorilor-Kiseleff – 1.550€, Herăstrău – 1.500€. Zonele ieftine sunt Ferentari – 390€, Giurgiului – 420€, Vitan-Bârzești – 450€ și Vitan – 450€.

Prețurile medii ale chiriilor în București sunt Studio – 390€, 2 camere – 600€, 3 camere – 850€.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -