Europa părea să fi avut mai mult de suferit decât SUA în această criză globală. Mai mult decât atât, Banca Centrală Americană a știut să intervină rapid cu decizii în piață, dolarul apreciindu-se accelerat.
Vă amintiți că nu cu mult timp în urmă plecase de la 4,2 și ajunsese rapid la peste 4,9 lei. Desigur, nu leul este cel la care să ne raportăm, însă cursul valutar oficial de la noi ne poate da mai ușor imaginea evoluțiilor monedelor la care facem referire.
La polul opus, moneda euro cobora de la peste 4,9, ajungând la puțin peste 4,8 lei. Începând de săptămâna trecută s-a putut observa și mișcarea inversă pentru dolar și euro, în sensul în care primul a început să scadă, iar euro a revenit la peste 4,9 lei.
Astăzi, cursul oficial al BNR indica următoarele cotații: EUR 4.9047, USD 4.8284.
Deprecierea monedei europene poate fi pusă parțial și pe perioada concediilor, atunci când românii care muncesc peste graniță revin în țară și aduc sume importante, pe care le schimbă aici. Astfel, cotațiile scad, revenind apoi la perioada de dinaintea vacanței, ceea ce se și întâmplă în aceste zile.