Clienții care au trecut de la serviciul universal la piața liberă la energie electrică sau gaze naturale, s-au trezit cu majorări semnificative ale tarifelor, în multe cazuri chiar dublate, deși în contracte furnizorii se obligau să le mențină timp de un an.
Mulți au reclamat încălcarea prevederilor contractuale la ANRE, însă instituția care ar trebui să le protejeze drepturile clienților a dat câștig de cauză companiilor!
Este cazul unui bucureștean, prezentat de Libertatea, care a încheiat la 18 februarie două contracte cu Restart Energy, unul pentru gaze și altul pentru energie electrică.
La electricitate a contractat un preț de 0,23995 de lei/kWh fără TVA și alte taxe. La gaze a încheiat un contract un preț de 104,24 de lei/MWh fără TVA. Ambele erau cu preț fix, încheiate pe 12 luni.
În august, acesta a primit două notificări, compania anunțându-l că îi majorează prețurile. Noile tarife sunt de 0,5570 de lei/kWh pentru energie electrică, fără TVA, și de 261,13 de lei/MWh la gaze, tot fără TVA.
Nemulțumit, clientul a sesizat ANRE, iar răspunsul instituției l-a lăsat mască: ”condiţiile/clauzele prevăzute în contractul/contractele de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale se pot modifica şi/sau completa prin acte adiţionale, cu acordul părţilor, cu condiţia ca acestea să nu contravină prevederilor legale în vigoare”.
ANRE i-a transmis că dacă nu este de acord cu noile tarife poate rezilia contractul.
Detalii pe libertatea.ro

In economia de piata statul nu are nici un control asupra preturilor . ANRE poate verifica cel mult ca in contracte sa nu fie cuprinse clauze ilegale dar referitor la pret nu cred ca are vreo competenta !
In afara de incasarea unor salarii nesimtite ce competente are ANRE?A fost conceput pentru a proteja interesele consumatorilor,dar foarte repede a devenit lacheul distribuitorilor.Nu se poate si fara aceste „organe” nationale?Si cu ele si fara ele monopolurile mascate isi fac de cap.
Va dau dreptate oameni buni. Din păcate v-ați trezit prea târziu din somnolenta și nu prea mai aveți ce face… Prea, prea târziu…
Contractele cu pret fix trebuie respectat ,altfel ce rost mai avea sa faci contract pe 6luni,1 an sau 2 ani cu preturi corespunzatoare tipului de contract.Aceste oferte erau pe site-ul ANRE.
Dar ANRE a dat licente unor firme de apartament pe ochi frumosi care au atras clientii prin oferte inselatoare si care nu au contractat in avans la preturi bune energie electrica si gaz.
In UK furnizorii au mari probleme ptr ca nu pot modifica preturile contractelor.
ANRE este doar o institutie politizata,fara profesinisti si care face jocul furnizorilor ca si alte multe institutii.
In tara asta lucrurile au scapat de sub control si speranta ptr mai bine nu este.