CNAIR anunță că numărul mare de clarificări prelungește termenul de depunere a ofertelor celor interesați de construcția tronsonului de autostradă Ploiești – Buzău. Astfel, noul termen avansat pentru depunerea ofertelor este de 16 septembrie. Este a doua amânare pentru proiectul respectiv, prima fiind de 20 de zile.
Comunicatul companiei:
- Publicitate -
Având în vedere numărul mare de clarificări solicitate de către operatorii economici interesați de construcția tronsonului de autostradă Ploiești – Buzău, parte integrantă a A7, și pentru a asigura o participare cât mai largă a ofertanților, CNAIR a decis prelungirea termenului de depunere a ofertelor până la data de 16.09.2021.
Citește și Autostrada A 7, care va lega Ploieștiul de Moldova, inclusă în programul de investiții cu fonduri europene. DOCUMENT
CNAIR consideră că, în aceste condiții, realizarea obiectivului de investiții de tip fidic roșu (execuție lucrări) va beneficia de o documentație de atribuire optimă, astfel încât execuția lucrărilor să poată fi finalizată în termenii contractuali.
- Publicitate -

De fapt e prelungirea termenelui de depunere a spagilor… care e mai mare, ce interese sunt, cum se impart banii etc
Suntem prea mici ca sa vedem cati bani sunt in joc, cati banise fura. Daca am sti, in secunda doi am iesi in strada.