Un oraș construit în jurul ei. Un simbol ce a traversat două războaie. Un loc de unde, la propriu, se dădea ora exactă pentru Câmpina. Cine nu știa, acum ani, mult prea mulți la număr, cât este ora în funcție de momentul în care auzea sirena Rafinăriei… Peste o mie de oameni, familii întregi, ieșeau, cândva, pe poarta ei, mândri că sunt bucățică din istoria unui colos. Pe numele lui Rafinăria ,, Steaua Română,,. Prima rafinărie românească și cea mai longevivă din Europa. Locul unde mai bine de 100 de ani, a fost rafinat petrol și locul datorită căruia cel de-al doilea municipiu al Prahovei a cunoscut un adevărat progres pe linie industrială, economică și socială. Același loc peste care astăzi s-au așternut praful, uitarea și…falimentul. Imagini la finalul articolului.
126 de ani de istorie, astăzi pierduți și uitați
O clădire tristă, pătrunsă de rugină, ruină, mormane de fier vechi și buruieni, ce cu greu te mai face să crezi că aici a existat o perioadă de glorie, când erau prelucrate cantități record de țiței : 1,4 milioane de tone/ an. Un simbol ce, la opt ani de la deschiderea procedurii de insolvență, a intrat în faliment. Un loc ce urmează să dispară și care a fost o a doua casă pentru atâția și atâția oameni cărora nu le-au mai rămas decât amintirile și regretul că nu s-a putut mai mult pentru fostul simbol al industriei petrolului, care a influențat dezvoltarea Câmpinei, a României, chiar a Europei.
Rafinăria de la Câmpina, de la extaz la agonie
În primul său an de funcționare, la 1897, ,, Steaua Română,, distila circa 300.000 de tone de țiței/ an. După numai 2 ani, în 1899, distila circa 95.000 de tone/ an, iar înainte de 1914, circa 560.000 de tone, anual. Construirea acestui mastodont, precum și rezultatele obținute au făcut ca, în numai câțiva ani, Câmpina să cunoască strălucirea pe mai toate planurile ei de dezvoltare. Străzi noi, pavate, apă curentă la robinet și iluminat public. Numărul locuitorilor a crescut vertiginos. Oameni din comunele învecinate au învățat noi meserii, precum cea de rafinor, sondor, cazangiu sau operator de instalații, meserii total necunoscute până atunci.
La Câmpina se deschide, la 1904, chiar o școală de maiștri, sondori și rafinor, prima de acest gen din Europa. Viața culturală a orașului cunoaște și ea o dezvoltare fără precedent. Primul război își pune amprenta asupra fostului colos, însă, lucrurile se stabilizează destul de repede. Perioada de glorie a primei rafinării românești are loc între cele două războaie când, aici, sunt prelucrate cantități record de țiței. În anii celui de -al doilea război mondial, simbolul, acum cu o imagine atât de tristă, devenea un obiectiv important, furnizând frontului motorină, benzină, uleiuri și alte derivate. Bombardamentul din 43 a lăsat în urmă un adevărat dezastru.
De parcă nu ar fi fost de ajuns, au urmat alte 4 bombardamente, în 1944, după război, rafinăriei fiindu-i necesari 4 ani pentru a se reface. Regimul comunist preia rafinăria de la Câmpina în 48, în stare de funcționare, la capacitate refăcută de circa 500.000 de tone de țiței, anual. Vreme de o jumătate de secol, ,, Steaua Română,, se specializează strict pe producția de uleiuri parafinoase și parafină. Sunt informații regăsite pe singurul lucru încă activ azi, site-ul fostului simbol câmpinean. Privatizată la începutul anului 1995, singura rafinărie din România care producea parafină nu a reușit să treacă de perioada de tranziție și să redevină rentabilă economic. 2003 și 2008 au fost anii ce au pus-o pe butuci, iar în 2013 a fost inițiată procedura de insolvență, activele societății fiind puse în vânzare.
Deși se avea ca obiectiv revenirea din insolvență, planul de reorganizare nu a fost mai fost atins niciodată. Falimentul a pus stăpânire peste ceea ce a însemnat Rafinăria ,, Steaua Română,, și închis ultimul capitol al unei pagini de istorie ce a durat 126 de ani.
Lucrurile se vor putea schimba radical in viitor, tocmai Rafinaria asta aparent ruginita are sansa de a renaste orasul !
Sunteți optimist…