- Publicitate -

Electrica se laudă cu discounturi oferite clienților care nu și-au schimbat contractele. Ce se întâmplă cu facturile

Asociația Energie Inteligentă a prezentat rezultatele unui studiu de piață după ce Electrica a anunțat că până la 31 august clienții care au rămas cu contractele nemodificate vor beneficia de discounturi astfel încât tarifele să fie mai mici decât cele din serviciul universal. Astfel, clienții vor plăti tarife mai mari cu până la 10% față de prețurile din anul 2020 și cu până la 15% mai mari față de cea mai bună ofertă din piață.

- Publicitate -

Extras din comunicatul Electrica:

”Electrica Furnizare vine în întâmpinarea consumatorilor casnici cu noi măsuri menite să faciliteze accesul acestora în piața liberă, oferindu-le timpul necesar să studieze ofertele concurențiale și să o aleagă pe cea potrivită lor.

Astfel, compania oferă benevol un discount consumatorilor care doresc trecerea în piața concurențială, dar nu au avut încă timpul să ia o decizie informată. Discount-ul se aplica pentru intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2021 și momentul în care aceștia optează pentru o ofertă de pe piața liberă, oricând până la data de 31 august 2021. Discount-ul va reflecta diferența dintre prețul de serviciu universal și prețul ofertei concurențiale pentru care a optat consumatorul, sprijinind astfel tranziția facilă a acestuia în piața concurențială și oferindu-i suficient timp pentru a face cea mai bună alegere”

Asociația Energie Inteligentă a realizat o analiză privind modul în care această decizie va impacta consumatorul final a cărui furnizor de “serviciul universal” este Electrica Furnizare, conform datelor din Compărătorul de Preț ANRE – 20 ianuarie 2020.

Potrivit studiului, consumatorii care se gasesc in zona Electrica Muntenia Nord (Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea), plătesc de la 1 ianuarie 2021 Serviciul Universal cu prețul final (inclusiv TVA) de 0,760 lei/kWh.

Dacă aceștia vor trece în piața concurențială la același furnizor la cel mai mic preț din oferta acestuia, vor primi un discount pentru fiecare 100 kWh consumați de 1,7 lei.

- Publicitate -

În situația în care consumatorul din această zonă ar alege cea mai mică ofertă din piață ar câștiga 9,72 lei la fiecare 100 kWh consumați, adică va plăti un preț cu 3% sub prețul pe care-l plăteau în luna decembrie 2020. Detalii pe asociatiaenergieinteligenta.ro

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Momentul în care o mașină este lovită de două trenuri la Bușteni, surprins de o cameră video

Doi adulți și un copil de 12 ani au fost răniți, astăzi, într-un accident feroviar petrecut la Bușteni. UPDATE Starea victimelor din mașina lovită de două...

Când se aprind beculețele de sărbători la Ploiești

Dacă anii trecuți iluminatul ornamental de sărbători s-a aprins în Ploiești la 1 Decembrie,  de Ziua Națională a României, sau pe 5 decembrie, în...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Momentul în care o mașină este lovită de două trenuri la Bușteni, surprins de o cameră video

Doi adulți și un copil de 12 ani au fost răniți, astăzi, într-un accident feroviar petrecut la Bușteni. UPDATE Starea victimelor din mașina lovită de două...

Când se aprind beculețele de sărbători la Ploiești

Dacă anii trecuți iluminatul ornamental de sărbători s-a aprins în Ploiești la 1 Decembrie,  de Ziua Națională a României, sau pe 5 decembrie, în...

Cum arată un pod peste râul Prahova care leagă comunele Gherghița și Drăgănești. ”Oricând se poate produce o tragedie!”

Mai mulți cititori ne-au trimis imagini cu starea deplorabilă a podului peste râul Prahova, de pe drumul județean DJ 147, care leagă două comune. Drumul...

La un pas de tragedie. Accident surprins de camere video, în Iași 

O şoferiţă din Republica Moldova a pierdut controlul volanului şi a pătruns într-o benzinărie pe raza localităţii Răducăneni, din județul Iași. Maşina s-a oprit...

Școlile din cinci judeţe sunt închise, din cauza condițiilor meteo

Cursurile școlare în județele Brăila, Galaţi, Constanța, Tulcea și Călăraşi vor fi întrerupte, luni, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. O parte dintre elevi vor...
Emisiuni
- Publicitate -

Întârzieri de până la 6 ore la trenurile de călători la Gara de Sud Ploiești

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, numeroase trenuri au acumulat întârzieri de până la șase ore! Un cititor ne-a trimis imagini surprinse, duminică seară, în Gara...

Starea victimelor din mașina lovită de două trenuri la Bușteni. Un copil de 12 ani a scăpat ca prin minune

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident de tren petrecut astăzi la Bușteni. Aceștia erau ocupanții unei mașini, care a fost lovită...

Trafic reluat parțial pe A2 București-Constanța. 32 de drumuri naționale închise din cauza vremii

Vremea rea a afectat circulația pe mai multe drumuri din țară, traficul fiind închis pe 32 de drumuri județene și parțial reluat pe A2...

Două super-spectacole cu Regalul Vienez la Ploiești, pe 14 decembrie

În pragul sărbătorilor, un frumos cadou muzical este oferit spectatorilor din Ploieşti ce primesc în dar o nouă reprezentaţie a Regalului Vienez. Astfel, concertul ce...

Imagini cu viscolul de cod roșu de la Cota 2000 din Sinaia

Zona înaltă de munte din Prahova este sub cod roșu de vreme severă - viscol. Salvamontiștii din Sinaia au făcut publice imaginile de la Refugiul...
Emisiuni
- Publicitate -