De la începutul anului, în România, s-au înregistrat 183 de accidente, în urma cărora 81 de persoane au decedat şi 145 au fost rănite grav. Unul din cinci a fost cauzat de viteza excesivă.
În perioada 17–23 aprilie 2023, conform Programului Operațiunilor Europene 2023 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.
La data de 21 aprilie 2023, în cadrul aceluiași program, va avea loc operațiunea Speed Marathon, în cadrul căreia toți polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române.
În perioada 1 ianuarie – 9 aprilie 2023, la nivel național, din cauza vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum, au avut loc 183 de accidente rutiere grave, în urma cărora 81 de persoane au decedat și 145 au fost rănite grav
19,2% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.
