Preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu, a declarat că programul are la dispoziție un fond de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale. Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei.
Jumătate din prima de casare va fi suportată din bugetul AFM şi jumătate din bugetul local, fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou.
Așadar, banii vor fi încasați fără alte obligații, însă se pune problema de unde bani în fondurile UAT-urilor, știut fiind faptul că o bună parte dintre acestea nu au fonduri suficiente nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor curente lunare.
„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3.