În cadrul acțiunii “Alchool&Drugs”, destinată combaterii conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, polițiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliție Prahova au depistat, în jurul orei 20:40, pe Aleea Prislop din municipiul Ploieşti, un autoturism al cărui conducător auto a fost testat cu aparatul Drugtest.
În urma testării, a fost obținut un rezultat pozitiv, indicând prezenţa unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
- Publicitate -
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Despre celelalte două cazuri citiți detalii AICI.
- Publicitate -
sursa IPJ Prahova
