Reprogramarea probei practice pentru permis auto în Prahova. Examinarea se reia din 22.06.2020

0

Candidații ale căror dosare au expirat sau urmează să expire, în perioada 17.03.2020 -15.06.2020, au fost reprogramați pentru susținerea probei practice de către reprezentanții școlilor de conducători auto, cronologic, conform datei la care valabilitatea cursului de pregătire a expirat.

Candidații care urmau să susțină proba practică, în perioada în care această evaluare a fost suspendată, au fost reprogramați automat, cronologic, conform zilei corespunzătoare programării anterioare.

Data programării a fost comunicată școlilor de conducători auto pentru propriii candidați.

Potrivit celor menționate anterior, îndrumăm candidații să se adreseze școlilor de conducători auto unde au urmat cursul de pregătire practică.

Programarea pentru susținerea probei practice de către alți candidați care nu au mai fost programați anterior se va efectua începând cu data de 22.06.2020.

Proba teoretică va fi reluată începând cu data de 22.06.2020, în baza unei programări on-line, efectuată pe site-urile: www.drpciv.ro și www.ph.prefectura.mai.gov.ro

Reluarea probei practice a examenului pentru obținerea pemisului de conducere, începând cu data de 02.06.2020, se va efectua cu respectarea următoarelor condiții:

  • proba practică se va desfășura pe două intervale orare, aferente a două serii pentru fiecare examinator;
  • la locul de întâlnire comunicat candidaților pentru susținerea probei practice vor avea acces numai cei care susțin această probă și instructorii auto;
  • activitatea de instruire a candidaților se va desfășura în spații deschise cu respectarea distanțării fizice;
  • examinatorul, candidatul și martorul vor purta măști de protecție pe toată desfășurarea probei practice. În lipsa acestora va putea fi refuzată de către examinator susținerea probei;
  • în autovehicul vor fi prezente maximum trei persoane, în același timp.

Școlile de conducători auto vor asigura igienizarea autovehiculelor cu care se susține proba practică, iar pentru ocupații acestora va fi pus la dispoziție un flacon cu substanță dezinfectantă.

De asemenea, vor exista echipamente pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidaților care au o temperatură mai mare de 37,3 Celsius.

Din listele de candidați vor fi excluse persoanele care figurează în izolare sau carantină.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău