- Publicitate -

Primăria Ploiești vrea să preia Spitalul CF

spitalul-cf.jpg

Ministerul Transporturilor a transmis o adresă, săptămâna trecută, către Primăria Ploiești prin care își exprimă intenția de a transmite în patrimoniul autorității locale Spitalul CF. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a anunțat că răspunsul de principiu este că municipalitatea își dorește să preia în patrimoniu unitatea medicală. Din calcul nu este exclus chiar, dacă există suficient teren, ca aici să fie construit noul spital despre care se vorbește de atâta vreme la Ploiești.

„Am primit o solicitare din partea Ministerului Transporturilor prin care ni s-a cerut un acord de principiu pentru preluarea Spitalului CF aflat în municipiul Ploiești. Astăzi (luni, 14 mai) am transmis răspunsul către Ministerul Transporturilor, în sensul că, în principiu suntem de acord. Bineînțeles urmează apoi o întreagă procedură să vedem toate detaliile legate de un astfel de transfer”, a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, precizând că, momentan, este vorba despre un acord de principiu, în urma unei analize Consiliul Local urmând să decidă cu privire la această preluare.

- Publicitate -

Citește și: Spitalul CF Ploiești – la un pas să dispară

Nu este pentru prima dată când municipalitatea susține că își dorește preluarea Spitalului CF. În urmă cu mai bine de șase ani a existat chiar o solicitare în acest sens, numai că la acea dată Ministerul Transporturilor nu a dat un răspuns favorabil.

- Publicitate -

De data aceasta însă, solicitarea vine chiar din partea Ministerului Transporturilor, în contextul în care se dorește descentralizarea unor servicii, inclusiv a celor medicale.

Primarul Adrian Dobre a susținut astăzi că, în cazul în care Spitalul CF ar urma să intre în patrimoniul municipalității va exista posibilitatea ca noul spital să fie construit chiar aici, dacă suprafața de teren ar fi suficientă. În acest moment încă se mai așteaptă un răspuns din partea MApN cu privire la preluarea în patrimoniu a mai multor terenuri de pe strada Torcători.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -