- Publicitate -

Reforma care lovește în Poliția Locală: Ploieștiul pierde posturi

Poliția Locală Ploiești va suferi un proces de restructurare dacă va deveni lege un proiect lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării.

- Publicitate -

Un polițist local la cel mult 1200 de locuitori

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică proiectul privind măsurile administrative pentru creșterea capacității financiare și eficientizarea activității administrației publice centrale și locale.

Printre măsurile prevăzute se numără și reducerea efectivelor de Poliție Locală. Practic, va exista un post la fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, orașe și municipii cu peste 4.500 de locuitori.

- Publicitate -

Documentul poate fi consultat aici: Proiect lege masuri APL – 18.12.2025

La Poliția Locală Ploiești se reduc 8 posturi

Poliția Locală Ploiești are 214 posturi prevăzute în organigramă, însă în prezent doar 183 sunt ocupate. Chiar și în aceste condiții, potrivit conducerii instituției, tot va fi nevoie de o restructurare.

„Dacă ne raportăm la proiectul de lege, vom fi nevoiți să reducem 8 posturi. Căutăm soluții”, a declarat pentru Observatorul Prahovean directorul Poliției Locale Ploiești, Carmen Gheorghe.

Multe comune din Prahova riscă să rămână fără polițiști locali

În ceea ce privește Poliția Locală din mediul rural, același proiect de lege prevede ca, în comunele cu mai puțin de 4.500 de locuitori, primăriile să mențină instituția doar dacă pot suporta exclusiv din resurse proprii salariile.

- Publicitate -

În această situație se află mai mult de jumătate din cele 104 primării din Prahova.

Observatorul Prahovean a relatat despre acest subiect aici: Zeci de comune din Prahova riscă să rămână fără Poliție Locală

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

  1. Asta nu e semificativa cu cateva posturi desfiintate.
    Grav e ca 104 de Primarii in Prahova aunt foarte multe!
    De ce nu sunt comasate, de ce nu sunt alipite comune la Primaria Ploiesti, la Campina de exemplu Brebu si Poiana Campina.
    Pot fuziona comune cu Mizil, Valeni, Slanic, Comarnic, Sinaia cu Busteni si Poiana Tapului samd.
    Ce atâta dezmat bugetar?😡😡

  2. Respect…e mai greu cu comasarea primariilor..asta face parte dintr-o strategie pe termen mai lung numita „Reforma administrativa a Romaniei” si nu se poate face pe genunchi sau pe repede-inainte…sunt probleme de logistica, relocare, etc , probleme care vor fi „atacate” de catre uat-urile mai mici prin diverse forme de „rezistenta” indirecta…un ex”o comuna cu pana in 4000 de locuitori are 3 locali si un sef, in total 4 persoane.La comasare (cu un mini-oras cu mai mult de 10000 de locuitori, exista tentatia ca angajatii „celui mai mare si numeros” sa fie pastrati in functie in detrimentul celor „mai mici”…si daca „mai multi dintre „cei mici” (care ar depasi cei 10000 de locuitori ai „celui mai mare”) isi sustin fiecare oamenii lor cerand sa fie pastrati TOTI, in detrimentul celui mai mare ?Reforma administrativa trebuie facuta, dar „cu cap” si cu reduceri ale resurselor umane si financiare, pt scaderea impozitelor si taxelor celor care platesc.Altfel, pilele, cunostintele si relatiile vor genera „proteste spontane locale” si nu de asa ceva avem nevoie acum.Cred eu ca „linistea sociala” din localitatile respective, este mentinuta, momentan si de mai multi ani, prin asa-zisele ajutoare sociale acordate, mai ales, celor apti de munca si care sunt „fruntasi” sa-si achite datoriile pe caiet de la carciumile locale.Munca nu e pentru toti si unora le produce greturi si dureri de spate doar cand aun acest cuvant…aici trebuie umblat..dar unii dintre ajutatii sociali sunt si votanti vechi ai unor partide…politica pica greu la stomac, la fel si carnea de porc…decat 20 de lei pe 3 mici la „obor”, mai bine o paine, 2 litri de lapte si o punga de malai(pt zile mai negre).Sanatate tuturor si multumesc redactiei pt eventuala publicare a parerii mele, daca nu am depasit bunul simt necesar.

    • Pai , recunoasteti ca sunt multe comune si incapabile a se sustine financiar.

      In conditiile in care are loc fuziunea, unirea cu orasele poate ca acele ajutoare sociale vor mai dispare din comune, de la carciumile locale.
      Ca vor nodificate criteriile de acordare a acestor pomeni la aia care nu vor muncă!

      Este posibil ca acest milion de pomanagii care incaseaza ajutor social sa reprezinte o cincime din forta de munca a tarii?
      Acum la 4 care muncesc e 1 care cere ajutor social?😵

      Trebuie sa se desfiinteze acele comune care nu au potential!
      Pentru ce sa mai tii 20 in primarie si 13 consilieri locali?😡

  3. Politia locala trebuie desființată. Angajări pe pile și relații, salarii bunicele, nu fac nimic. Mai sta cate un echipaj la hale in mașină și cam atât. Oricum nu sunt pregătiți pentru așa ceva.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Unde ieșim sâmbătă, în Ploiești și împrejurimi: teatru, concerte și recitaluri

Ziua de sâmbătă, 20 iunie, aduce în Ploiești și...

Unde ieșim din casă în weekendul 19–21 iunie, în Ploiești și Prahova

Weekendul 20–21 iunie aduce în Ploiești și Prahova evenimente...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -