- Publicitate -

Când vor veni primele facturi pentru căldură la Ploiești

La Ploiești populația va plăti pentru căldură același tarif ca în iarna trecută, respectiv 350 lei/Gcal fără TVA. Factura, comparativ cu iarna trecută, va fi mai mare, însă, ca urmare a majorării, la nivel național, a TVA-ului. Astfel, TVA-ul la agentul termic va fi, în luna octombrie, de 21%, iar de la 1 noiembrie TVA-ul va fi de 11%.

- Publicitate -

La cele mai multe asociații de proprietari din Ploiești, începând cu data de 15 octombrie, a fost afișată întreținerea pentru luna septembrie.

Prima factură la căldură se va regăsi, însă, în întreținerea afișată la avizierul blocurilor după data de 15 noiembrie.

- Publicitate -

Cât va fi TVA-ul la agent termic pe timp de iarnă la Ploiești

Ploieștenii vor plăti, în iarna 2025 – 2026, același tarif pentru căldură, respectiv 350 lei/Gcal fără TVA. Facturile vor crește, în schimb, ca urmare a majorării, la nivel național, a TVA-ului.

Astfel, în octombrie, TVA-ul la agentul termic este de 21%, iar de la 1 noiembrie, comparativ cu anul trecut, crește de la 5% la 11%.

Cât va costa căldura la un apartament cu două camere

La un apartament cu două camere, unde consumul mediu este de o gicacalorie/lună, factura strict pentru agentul termic livrat în octombrie ar urma să fie de 423 de lei, cu TVA de 21%.

- Publicitate -

Pentru luna noiembrie, costul căldurii scade, având în vedere că se aplică TVA de 11%. Astfel, la un consum de o gigacalorie/lună, căldura pentru un apartament cu două camere va costa 388 de lei.

Cât va costa căldura la un apartament cu trei camere

La un apartament cu trei camere, la un consum mediu de 1,5 Gcal/lună, costul strict pentru căldură va fi de aproximativ 630 de lei, cu TVA de 21%.

Pentru luna noiembrie, costul căldurii va fi de 580 de lei, cu TVA de 11%, în condițiile în care iarna trecută factura era de 551 de lei, cu TVA de 5%.

- Publicitate -

„Costul pentru factura de căldură diferă de la un bloc la altul, în funcție de cantitatea de agent termic folosită pentru încălzire.

Costurile la factura de întreținere vor depinde foarte mult de câte zile vor fi facturate, respectiv dacă vor fi facturate 25 de zile sau 28 de zile.

Mai mult, este posibil ca aceste costuri să fie mai mici, având în vedere că a existat o perioadă în care furnizarea de agent termic nu a avut loc pe timpul zilei”, ne-a explicat un administrator de bloc din Ploiești.

- Publicitate -

Subvenție la agentul termic la Ploiești

Trebuie precizat faptul că, la Ploiești, din bugetul local va fi acordată subvenție la agentul termic pentru cei care locuiesc la bloc, respectiv pentru cele aproximativ 54.000 de apartamente din municipiu.

Astfel, potrivit hotărârii Consiliului Local Ploiești, cei care locuiesc la bloc vor plăti 350 de lei/Gcal fără TVA, în perioada 1 octombrie 2025 – 30 aprilie 2026.

Diferența până la costul real al energiei termice furnizate de operatorul Termo Ploiești va fi acoperită de la bugetul local.

- Publicitate -

Ce costuri se regăsesc în factura la întreținere

Pe lângă costul pentru agentul termic furnizat pe timp de iarnă, în factura de la întreținere se vor regăsi și alte costuri.

  • factura pentru consumul individual la apa caldă și apa rece
  • factura pentru gunoi (calculată în funcție de numărul de persoane)
  • factura pentru gaze în cazul blocurilor unde nu s-a realizat separație de gaze
  • cheltuieli comune  -curent electric pe scara blocului, mentenanță lift (acolo unde există), precum și salarii pentru personalul angajat la asociația de proprietari (administrator, președinte, cenzori) și femeia de serviciu.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -