Centura ocolitoare de la Mizil, cu o lungime de aproape 7,5 km, are drept scop devierea traficului de mare tonaj din localitate. Președintele Consiliului Județeaan Prahova, Virgiliu Nanu (PSD), a anunțat, vineri, noul termen la care ar urma să fie gata varianta ocolitoare de la Mizil.
Viitoarea variantă ocolitoare de la Mizil va trece prin nordul orașului, conectând, prin intersecții cu sens giratoriu, DJ 102 K, în zona limitei administrative a orașului, cu DN1B (E577), la ieşirea din oraș dinspre Buzău.
Centura ocolitoare, cu o lungime de 7,5 km, ar urma să se intersecteze și cu DJ 100 H.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a avansat, vineri, termenul la care ar urma să fie gata viitoarea centură ocolitoare de la Mizil.
„Vreți să vă fac o promisiune? În august va fi gata, indiferent de situație. Suntem în fel de fel de dicuții și cu câteva probleme financiare și cu câteva probleme vis-a-vis de autostrada care ar trebui să se deblocheze. Eu zic că, și pot să-mi asum această promisiune, că în august să fie gata”, a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean Prahova.
Într-un răspuns transmis de Consiliul Județean Prahova, pentru Observatorulph.ro, se precizează că lucrările sunt efectuate de către Asocierea SC Vallys Deco SRL – SC Drum Concept SRL – SC Rosocons Construct SRL – SC Dineng Dev SRL. (Detalii AICI)

Bani aruncați pe fereastră, e gata deja autostrada care preia tot traficul de pe DN. Hoție!
Asta sa o crezi tu Florinel…Centura trebuia făcută de mult ,așa este deblochează circulația în Oraș ,foarte mult ,că nu toți circula pe autostrada …..