- Publicitate -

La Ploiești a început amenajarea parcului de distracții de la Târgul de Crăciun – Galerie FOTO

Târgul de Crăciun din Ploiești va fi amenajat în zona centrală, în apropiere de Palatul Administrativ, și va include și un parc  de distracții. Primele TIR-uri care transportă echipamentele pentru parcul de distracții au ajuns la Ploiești. Tot în centrul municipiului, în zona pietonală din apropierea parcului Nichita Stănescu, va funcționa o roată panoramică înaltă de 33 de metri.

Primăria Ploiești a anunțat, încă de săptămâna trecută, programul pentru evenimentele care vor avea loc în municipiu, de Sărbătorile de Iarnă.

- Publicitate -

Târgul de Crăciun va fi amenajat la Ploiești în perioada 30 noiembrie 2024 – 7 ianuarie 2025.

Special pentru cei mici, dar și pentru adulți, în centrul orașului, pe tronsonul Palatul Culturii – pasajul pietonal Nichita Stănescu, va fi organizat Târgul de Crăciun, care va include și un parc de distracții.

- Publicitate -

Primele TIR-uri care transportă echipamentele pentru parcul de distracții au ajuns la Ploiești.

Roată panoramică, patinoar, parc de distrații, concerte și Târg de Crăciun

Potrivit Primăriei Ploiești, printre atracțiile din perioada Sărbătorilor de Iarnă, din municipiu, se numără patinoarul, roata panoramică, parcul de distracții, dar și Târgul de Crăciun care va veni la pachet cu delicii tradiționale.

La Ploiești, pe perioada Sărbătorilor de Iarnă, în zona pietonală din apropierea parcului Nichita Stănescu va funcționa o roată panoramică înaltă de 33 de metri.

- Publicitate -

Republica lui Moș Crăciun – Comunicatul Primăriei Ploiești

Începând cu 30 noiembrie 2024, Ploieștiul se transformă într-un tărâm al sărbătorilor de iarnă! Vă invităm în Republica lui Moș Crăciun, un festival plin de bucurie, atracții spectaculoase și momente artistice memorabile, care va aduce magia Crăciunului mai aproape de noi până pe 7 ianuarie 2025.

Ce vă așteaptă

  • Patinoar și distracție pe gheață.
  • Roată panoramică cu priveliști de poveste.
  • Parc de distracții cu atracții pentru toate vârstele.
  • Târg de Crăciun cu delicii tradiționale și cadouri speciale.

Momente artistice de excepție

  • 30 noiembrie – Aprinderea luminilor de Crăciun, cu Trupa VICII și LIVIU TEODORESCU.
  • 6 decembrie – CLEOPATRA STRATAN aduce magia sărbătorilor.
  • 7 decembrie – Energia lui BIBI, în concert.
  • 13 decembrie

– Tradiții și folclor cu Ansamblul Prahova și Filarmonica “Paul Constantinescu”.

– Casa de Cultură I.L.Caragiale – Tradiții din Nordul Bucovinei

- Publicitate -

– Crăițele prahovene și Ansamblul Folcloric Prahova

– Teatrul ,,Toma Caragiu” – Spectacol pentru copii ,,D’ale lui Păcală”

– Orchestra Folclorică a Filarmonicii Ploiești – program de colinde

- Publicitate -
  • 14 decembrie

– Casa de Cultură I.L.Caragiale – concert muzică pop

– ,,Chitara Prahovei” – concert muzică folk

– Corul Filarmonicii Ploiești – concert colinde

- Publicitate -

– Teatrul ,,Toma Caragiu” – spectacol-concert ,,Ploiești Majestic”

– CARGO

  • 21 decembrie – Tradiții autentice cu “Ceata Urșilor”.
  • 22 decembrie – Parada lui Moș Crăciun, spectacol interactiv și concert cu THE SKY.

Delicii culinare și cadouri unicat:

  • Preparate tradiționale, food trucks și ornamente de sărbătoare pentru toată familia.
  • Vă așteptăm să celebrăm împreună bucuria și magia iernii în Republica lui Moș Crăciun!

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -