- Publicitate -

Termo Ploiești va scăpa de datoria către Administrația Fondului de Mediu. Se împrumută de bani la o firmă din Irlanda

Data:

Distribuie articolul:

Termo Ploiești, operatorul care furnizează apă caldă și căldură, va putea achiziționa, un credit pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu privind certificatele de emisii de gaze (CO2). Societatea de termoficare va încheia un acord cu o instituție financiară din Dublin (Irlanda), iar Primăria Ploiești va garanta pentru aproape 66 de milioane de lei, sumă aferentă facturilor restante pentru plata subvenției.

- Publicitate -

Aleșii locali ploieșteni au fost convocați, luni, la o nouă ședință extraordinară pe tema situației Termo Ploiești care are obligația de a restitui către Administrația pentru Fondul de Mediu contravaloarea certificatelor de emisii de gaze (CO2) aferente anului 2023.

Termo Ploiești are de plată către Administrația Fondului pentru Mediu peste 12 milioane de euro, iar termenul limită este chiar astăzi, 30 septembrie 2024.

În lipsa sumei necesare, Termo Ploiești a identificat ca soluție încheierea unui acord cu o instituție financiară din Irlanda – CFP Commodities Limited, dar în acest caz era nevoie de garantarea unei părți din sumă de către Primăria Ploiești.

- Publicitate -

Discuțiile care s-au aprins și la ședința de la finele săptămânii trecute au fost reluate prin urmare luni, când pe ordinea de zi s-a aflat propunerea încheierii acestui acord, dar și garantării de către Primăria Ploiești a sumelor datorate ca urmare a neplății unei părți din subvenția acordată la căldură în sezonul de iarnă trecut.

Citește și: Situație critică pentru Termo Ploiești. Scandal în Consiliul Local

În protocolul anexat la proiectul de hotărâre, se precizează că municipiul Ploiești „se obligă să garanteze Termo Ploiești în limita contravalorii facturale restante la data de 30.09.2024, în cuantum de 65.950.824,62 lei”, sumă aferentă subvenției la căldură în sezonul din iarna trecută.

În plus, datoria pe care Primăria Ploiești o are de plătit aferentă subvenției va fi eșalonată începând cu ianuarie 2025.

- Publicitate -

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 15 voturi și o abținere din partea consilierului local George Botez.

Citește și: Troleibuzele 44 și 202 își reiau circulația până la Gara de Sud. Anunțul TCE Ploiești

 

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

S-a deschis Bursa Angajatorilor de la Palatul Culturii Ploiești! Oficialități prezente la eveniment

La deschiderea târgului sunt prezenți ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu,...

Cine este suspectul uciderii șoferului ridesharing din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Câți bani primesc școlile din Prahova pentru „Săptămâna Verde”

Școlile care au aplicat pentru a primi bani prin...

DNA a cerut ridicarea imunității deputatului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită

Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală

Meteorologii au emis avertizare de vreme rea

Vremea se răcește brusc astăzi, temperaturile scad cu peste...

Acțiuni ale polițiștilor prahoveni pentru combaterea violenței în școli

Plan de combatere a violenței școlare în unitățile de...

Accident în comuna Valea Călugărească. Trei persoane au fost rănite

Accident rutier în comuna Valea Călugărească, pe DN1B. În ...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Super ofertă de locuri de muncă la Bursa Angajatorilor din Ploiești

Cea de-a treia ediție a Bursei Angajatorilor din Ploiești...

Navetiștii Ploiești-București, bătaia de joc a administrației Volosevici [VIDEO]

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitați în...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Câți bani primesc școlile din Prahova pentru „Săptămâna Verde”

Școlile care au aplicat pentru a primi bani prin...

DNA a cerut ridicarea imunității deputatului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită

Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală

Meteorologii au emis avertizare de vreme rea

Vremea se răcește brusc astăzi, temperaturile scad cu peste...

Acțiuni ale polițiștilor prahoveni pentru combaterea violenței în școli

Plan de combatere a violenței școlare în unitățile de...
- Publicitate -