Mai mulți ploieșteni au semnalat, miercuri seară, dar și joi dimineață, un miros insuportabil în mai multe zone ale orașului. Oamenii susțin că aerul a devenit irespirabil din cauza mirosului de gaze.
Problema legată de mirosurile insuportabile din Ploiești, resimțite la anumite intervale orare, în special seara, este cunoscută de autoritățile de mediu
„În zona sud a orasului miroase ingrozitor a gaze”, ne-a scris un cititor al Observatorulph.ro, care a precizat că a semnalat situația la Dispeceratul Primăriei Ploiești.
„Nimeni nu face nimic în privința poluării. Nu putem respira în case din cauza mirosului de gaze”, ne-a semnalat, joi dimineață, un alt cetățean al Ploieștiului.
„Nu se poate respira. Pute rău a gaze în Ploiești. Autoritățile de mediu trebuie să ia măsuri”, a reclamat un cetățean din zona centrală din Ploiești.
Date lipsă pe site-ul calitateaer.ro
Pe site-ul calitateaer.ro, miercuri seară, nu erau semnalate depășiri la anumiți indicatori precum benzen sau dioxid de sulf.
Ce-i drept, miercuri seară, nu la toate stațiile de monitorizare erau menționate valorile înregistrate, lucru semnalat inclusiv pe harta afișată pe site-ul calitateaer.ro.
Calitatea aerului „extrem de rău” și „rău” în mai multe zone din Ploiești
Pe site-ul Primăriei Ploiești, la mai multe microstații, joi dimineață, au existat depășiri la mai mulți indicatori.
Astfel, la microstația de la Școala Toma Socolescu și la cea de la Cantina Socială din Mihai Bravu se înregistrau depășiri la dioxid de azot, iar potrivit hărții afișate calitatea aerului era „extrem de rău”.
Joi dimineață au fost semnalate depășiri și la indicatorul dioxid de sulf, fapt semnalat la microstatia de la Grădinița nr. 8, Scoala Toma Socolescu și la Cantina Socială din Mihai Bravu.
Pe site-ul Primăria Ploiești, tot joi dimineața, au fost fost semnalate depășiri la indicatorul benzen la microstația amplasată la Liceul Transporturi și la Liceul Tehnologic Anghel Saligny.
Observatorulph.ro a solicitat, joi dimineață, un punct de vedere din partea Agenției pentru Protecția Mediului Prahova având în vedere aspectele semnalate de mai mulți ploieșteni la redacție, dar și cu privire la lipsa datelor afișate pe site-ul calitateaer.ro.
Datele lipsa pe site-ul calitateaer.ro în mai multe stații de monitorizare din Ploiești