Subiectul legat de relocarea urșilor trezește numeroase controverse. Ursoaica cu pui din cartierul Noua din Brașov a fost relocată, la începutul lunii august, la limita cu județul Prahova. Prezența animalului sălbatic a fost semnalată, ulterior, la Cerașu, unde a provocat pagube, iar ulterior s-a deplasat în alte două comune prahovene.
Relocarea urșilor nu reprezintă o soluție. Cel puțin asta susțin specialiștii din Brașov, potrivit bzb.ro (Vezi AICI).
Ultimul exemplu este mai mult decât concludent. Ursoaica cu pui din Brașov, relocată, la începutul lunii august, la limita cu județul Prahova, a ajuns și la Cerașu, iar ulterior s-a deplasat în alte două comune prahovene, lăsând în urmă destule pagube.
„Această ursoaică cu pui avea un dispozitiv de monitorizare și prin urmare s-a aflat, clar, traseul pe care l-a urmat.
Am sunat la instituția care monitorizează dispozitivul de urmărire și am reușit să aflăm traseul parcurs de ursoaică.
Animalul sălbatic a fost relocat la limita cu județul Prahova și, din păcate, pe 11 august, a fost semnalată prezența lui și pe raza comunei Cerașu, pe un deal, în apropiere de Primărie. Noi avem încheiat un contract cu o asociație de vânătoare.
La acea dată am cerut explicații și am chemat echipele de intervenție, însă nu au mai depistat animalul sălbatic.
Cetățenii au semnalat faptul că animalul sălbatic a dărâmat un gard și a mâncat prune, însă nu s-au putut acorda despăgubiri pentru aceste pagube. Terenul respectiv figura în acte ca fiind fâneață, iar proprietarul nu modificase în acte destinația terenului.
Ulterior, am aflat că animalul sălbatic s-a deplasat spre Drajna și a ajuns la Izvoarele, gonită probabil de urșii aflați pe raza localității care își apără teritoriul”, ne-a povestit Alin Staicu, primarul comunei Cerașu.
Edilul susține că, încă de la recensământul realizat în urmă cu aproape 10 ani, pe terenurile extravilane din localitate a fost identificat un număr de trei ori mai mare de urși față de cel normal, motiv pentru care nu ar trebui să fie relocate alte animale sălbatice în zonă.
