Locuitorii de pe strada Mugurilor, din Cartierul Pictor Rosenthal, reclamă că de mai mult timp așteaptă „minunea” ca strada lor să fie asfaltată. Primăria Ploiești susține că, la cererea locuitorilor din zonă, a fost analizată propunerea de lărgire a străzii. „În cel mai scurt timp, lucrările de infrastructură rutieră pe strada Mugurilor vor fi continuate”, a dat asigurări Primăria Ploiești.
La începutul anului școlar, locuitorii de pe strada Mugurilor din Ploiești s-au plâns că lucrările de asfaltare au fost sistate.
Mai mult, oamenii au reclamat că, dacă va ploua, copiii vor fi nevoiți să meargă prin noroi la școală.
Citește și: Început de an școlar, la Ploiești: „Dacă va ploua, copiii vor fi nevoiți să meargă prin noroi spre școală”
Observatorulph.ro a solicitat, la acea dată, un punct de vedere din partea Primăriei Ploiești, având în vedere că locuitorii din zonă au susținut că, de la o vreme, nimeni nu mai muncește pe șantier.
În răspunsul transmis de Primăria Ploiești se precizează că lucrările de pe strada Mugurilor s-au derulat în două etape, respectiv realizarea rețelei de canalizare menajeră și pluvială, iar în etapa II – „constructorul trebuia să execute, conform documentației tehnice, faza Proiect Tehnic de Execuție, lucrări de infrastructură rutieră – carosabil, trotuare”.
„În perioada 31.08.2023 – 05.09.2023, riveranii de pe această stradă au solicitat, prin adresele înregistrate la municipiul Ploiești cu nr. 16640/31.08.2023 și 17377/05.09.2023, să se renunțe la trotuarul din partea dreapta, dinspre Dâmbu, deoarece aici nu sunt proprietăți, lărgirea părții carosabile de la 3,5 ml la 4,5 ml, precum și prelungirea străzii, respectiv realizarea infrastructurii rutiere – carosabil, trotuare, pentru încă 10 m (pentru încadrarea totală în aliniamentul străzii a imobilului nr. 8)”, potrivit răspunsului transmis de Primăria Ploiești.
În urma solicitării riveranilor, constructorul și dirigintele de șantier au întocmit o notă de constatare care a fost transmisă, prin grija municipiului Ploiești, la proiectant. La rândul său, proiectantul a transmis o dispoziție de șantier care a ajuns în atenția verificatorilor tehnici atestați.
În concluzie, Primăria Ploiești a dat asigurări că, „în cel mai scurt timp, lucrările de infrastructură rutieră de pe strada Mugurilor vor fi continuate”



Buan seara!
Mai oameni buni nu ati inteles ca TARANDA SI CU VASILE MARCUȘ adica TERRA STRADE OAS COM ACTULA BUSINESS lucreaza la BULEVARD pai cu ce oameni sa faca k nu au ei doar intermediaza licrafile oameni COMBINATIILE maine poimaine v-a lucra la STREJNIC ca na se apropie lucrarea sa o ia dar aia prin STRABENBAU LOGISTIC alta poveste dar nu uitam dw TOMSANI asteptam.
Pe noi ne lasa in noroi crede k noi habar nu avem si tacem .
Suntem un cartier uitat de conducere sa va prind dupa voturi
Buan seara!
Mai oameni buni nu ati inteles ca TARANDA SI CU VASILE MARCUȘ adica TERRA STRADE OAS COM ACTULA BUSINESS lucreaza la BULEVARD pai cu ce oameni sa faca k nu au ei doar intermediaza licrafile oameni COMBINATIILE maine poimaine v-a lucra la STREJNIC ca na se apropie lucrarea sa o ia dar aia prin STRABENBAU LOGISTIC desi in spate e Ungurul ala MARCUS VASILE care se tot lauda si spera sa il creada lumea un pamblicar ….alta poveste dar nu uitam de TOMSANI asteptam.
Pe noi ne lasa in noroi crede k noi habar nu avem si tacem .
Suntem un cartier uitat de conducere sa va prind dupa voturi