Primăria Ploiești are datorii de peste 90 de milioane de lei către Veolia Energie, fostul operator care a gestionat sistemul centralizat de termoficare al municipiului, până în luna mai 2022. O comisie constituită din mai mulți consilieri locali au demarat negocieri cu fostul operator pentru eșalonarea debitelor datorate de municipalitate.
Primăria Ploiești are datorii de peste 90 milioane de lei către fostul operator de termoficare, Veolia Energie Prahova. Sumele reprezintă facturi neachitate de municipalitate.
Consiliul Local Ploiești a aprobat, în luna aprilie 2023, constituirea unei comisii de privind eșalonarea debitelor datorate de către Municipiul Ploiești către fostul operator de termoficare al municipiului, Veolia Energie Prahova.
A început negocierea pentru plata eșalonată a datoriilor Primăriei Ploiești către Veolia – VIDEO
Din comisie fac parte consilierii locali Gheorghe Sîrbu-Simion (PNL) – președinte Comisie de negociere, Valentin Marcu (PNL), Nicolae-Vlad Frusina (PNL), George-Sorin-Niculae Botez și Răzvan Enescu (USR).
Conform hotărârii aprobate în aprilie 2023, componența comisiei este completată cu reprezentanți ai executivului (câte un reprezentant al Direcției Economice, al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și al Regiei Autonome de Servicii Publice), fără drept de vot.
Citește și: Primăria Ploiești vrea să eșaloneze datoriile de peste 97,2 milioane de lei către Veolia Energie Prahova
Constituirea comisiei a avut loc după ce primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a propus o eșalonarea datoriloe, pentru o perioadă de 11 luni, pentru o sumă de 48,5 milioane de lei.
La data respectivă, sumele propuse spre eșalonare nu au inclus și facturile neplătite după aprobarea tarifului majorat al gigacalorie, aprobat prin hotărârea Consiliului Local Ploiești la data de 10.02.2022, dar contestat ulterior în instanță.
A început negocierea pentru plata eșalonată a datoriilor Primăriei Ploiești către Veolia – VIDEO
„Consiliul Local a stabilit o comisie al cărui președinte sunt pentru a negocia cu conducerea Veolia două sume care sunt una de 45 de milioane, cealaltă de 48 de milioane”, a susținut consilierul local PNL Gheorghe Sîrbu, care a detaliat inclusiv condițiile stabilite în cadrul negocierilor. (Vezi VIDEO – declarația integrală a consilierului local Gheorghe Sîrbu)
Negocierea ar urma să fie finalizată, potrivit consilierului local Gheorghe Sârbu, în cel mult două săptămâni.
Decizia definitivă a instanței pe tema tarifului gigacaloriei
În totalul sumei de plată de către Primăria Ploiești către fostul operator figurează mai nou facturile pentru energia livrată după data 10 februarie 2022, dată la care a fost aprobat un nou tarif al gigacaloriei, hotărâre atacată de Prefectura Prahova.
Instanța a dispus anularea în parte a hotărârii Consiliului Local Ploiești cu privire la majorarea tarifului, dar, atenție, decizia vizează strict data intrării în vigoare a actului normativ, celelalte prevederi nemaifiind suspendate.
A început negocierea pentru plata eșalonată a datoriilor Primăriei Ploiești către Veolia – VIDEO
Practic, hotărârea Consiliului Local Ploiești privind stabilirea noului tarif, aprobată în data de 10 februarie 2022, prevedea că se aplică cu data de 1 februarie, respectiv retroactiv, fapt contestat de Prefectura Prahova.
Acesta este și motivul pentru care negocierile demarate la Ploiești vizează mai nou și datoriile municipalității după aplicarea noului tarif.
Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere din partea Prefecturii Prahove cu privire la hotărârea Consiliului Local, act normativ atacat în instanță de Prefectura Prahova.