Locatarii blocului G4 de pe strada Intrarea Castor din Ploiești s-au trezit că o persoană a început să ridice un gard chiar pe o suprafață destul de mare din parcarea imobilului. Îngrijorați că vor rămâne fără locuri de parcare, oamenii au început să fotografieze întreaga operațiune de montare a gardului și să reclame lucrările la autorități.
UPDATE: Punctul de vedere al proprietarului terenului, Constantinescu Matița Anton:
„Acest teren a făcut parte dintr-un teren mai mare al familiei mele. După ce am câștigat o parte din teren am fost pus în posesie de Primărie. Există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Asta se întâmpla în 2010. Atunci am intrat în posesia terenului.
În 2011 am cerut de la Primăria Ploiești o autorizație pentru construirea unui gard. Nu am obținut la vremea respectivă pentru că firma de gaze nu mi-a dat acceptul pentru că sunt conducte în subteran.
Am vopsit perimetru cu vopsea, am marcat locuri de parcare, am pus o pancartă că terenul este proprietate particulară… Am plătit pentru parcartă și pentru trasarea locurilor de parcare. Perimetrul a respectat planul conform hotărârii judecătorești. Am turnat la fața locului jardiniere pentru flori, am pus și flori… Între timp am reclamat la Poliție că anumite autoturisme ocupă în continuare ilegal un teren proprietate privată.
Apoi, eu nu am mai trecut prin zonă câțiva ani, iar în septembrie anul trecut am demarat formalitățile pentru a cere avize de la gaze, termoficare, Electrica și Primărie. Am obținut avizele condiționate de la toți, avize cerute conform certificatului de urbanism.
După obținerea avizelor, am solicitat Primăriei Ploiești autorizație pentru construirea unui gard parțial, așa cum se poate observa pe teren în acest moment. Am obținut autorizație de construire. Este gard parțial pe latura de Sud și pe latura de Est pentru că au existat anumite condiții impuse de către furnizorii de servicii.
Mi s-a dat autorizație, iar în acel moment am făcut notificare la președinții de locatari, care prin lege sunt obligați să anunțe locatarii. După aceea am anunțat Primăria și Inspectoratul de Stat în Construcții că încep construirea gardului.
Eu nu desființez parcarea, dar va fi o parcare privată cu plată. Mesajul pentru locatari este că au parcat gratis din 2010 până acum, fără să plătească, deși eu am plătit din 2010 până acum impozit pe teren”
Știre inițială
Problema legată de lipsa parcărilor din Ploiești este cunoscută. Mai mulți locatari de la blocul G4 de pe strada Intrarea Castor au însă o nemulțumire și mai mare.
Din relatările lor, fără un anunț prealabil, oamenii au constatat că pe o suprafață de teren destul de mare din parcarea imobilului câțiva muncitori dau zor să ridice un gard.
Sesizări ale celor care rămân fără locuri de parcare
Intriga scandalului de la blocul G4 de pe strada Intrarea Castor a pornit practic în momentul în care locatarii au observat că nu vor mai avea unde să parcheze mașinile.
„Imagini de la Ploiești, de pe strada Intrarea Castor, bloc G4, unde cineva imprejmuieste locul de la bloc zicând că este proprietarul terenului. Oare cine de la primărie a putut să dea o astfel de aprobare?”, ne-a scris un cititor al Observatorulph.ro, care nu-și explică cum nimeni de la Primărie nu a venit la fața locului să vadă că se lucrează chiar în zona unde, în urmă cu ceva timp, erau locuri de parcare.
Alții spun că situația este binecunoscută la Primăria Ploiești și că s-a încercat chiar o mediere prin care persoana care a dispus construirea gardului să primească, în schimb, despăgubiri.
„Primăria a încercat să îi ofere despăgubire și nu se poate înțelege cu persoana. Problema este că zona Castor este foarte aglomerată… Și cu chestia asta ne-a înghesuit și mai rău”, ne-a scris un alt cititor.
Alții, însă, sunt mult mai radicali și au început să semnaleze problema inclusiv la Poliție, pe motiv că o astfel de construcție nu ar fi avut ce să caute în parcarea de la bloc.
„N-au fost înștiințați despre lucrări. În zonă nu este niciun afiș și niciun anunț cu privire la autorizația de construire. Cineva trebuie să ne spună dacă este corect sau nu ce se întâmplă. Primii care ar fi trebuit să știe sunt cei de la Primărie, pentru că suprafața îngrădită a fost până nu demult domeniu public”, ne-a spun un alt cetățean din zonă.
Scandal cu o parcare la un bloc din Ploiești. Operațiunea „gardul” reclamată la Poliție
Cazul a ajuns și în atenția Poliției care a fost sesizată atât de locuitorii din zonă, cât și de persoana care a dispus construirea gardului.
„Polițiștii Secției 2 Ploiești au fost sesizați atât de cei nemulțumiți de îngrădirea perimetrului din zona Castor, cât și de către cetățeanul care a îngrădit locul. Acesta susține că a câștigat în instanță acest drept asupra terenului.
Polițiștii urmează să verifice toate documentele, efectuând totodată verificări asupra modalității de îngrădire”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.
Observatorulph.ro a solicitat Primăriei Ploiești un punct de vedere pe tema gardului ridicat fix în parcarea de la blocul G4 de pe strada Intrarea Castor. Un punct de vedere este așteptat inclusiv de la persoana care a dispus executarea lucrărilor. În lipsa unui anunț în zona unde este execută lucrarea a fost imposibil să-l găsim pe cel care susține că a câștigat terenul în instanță.
Din cate stiu pentru infiintarea unei parcari private cu plata este necesara autorizatie din partea primariei.
Conditii de bun simt : sa nu ingradesti accesul la imobil a locatarilor, salvare , pompieri.
Ar fi interesant daca ati avea acceptul primariei si pentru acest lucru, dar nu ma mira nimic. Doar traim in tara ” lucrului bine facut „
Nu va mai luati masini daca stati in oras si parcare tot nu vreti sa platiti.Este atat de simplu omul are tot dreptul daca este terenul lui sa faca ce vrea cu el.