Prezent, joi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că în această lună va fi semnat ordinul de începere al lucrărilor pentru introducerea rețelei de gaze în toate localitățile de pe Valea Slănicului. Lucrările au ca termen de finalizare 31 decembrie 2023.
Peste 8000 de gospodării şi instituţii publice de pe Valea Slănicului vor fi racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.
Invitat al lui Marius Nica în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că în această lună vor fi emise ordine de începere a lucrărilor în toate localitățile incluse în proiectul cu finanțare europeană de introducere a rețelelor de gaze pe Valea Slănicului.
„Se termină proiectarea, iar în această lună, până pe 20 martie, o să dăm ordine de începere a lucrărilor în toate localitățile să se execute rețeaua de gaze”, a susținut Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, care a anunțat că termenul de finalizare al lucrărilor este finele acestui an.
„O să terminăm lucrarea până la 31 decembrie. Să nu creadă lumea că este ușor să faci așa ceva, că până la urmă nu s-a făcut în atâția ani tocmai pentru că este multă muncă”, a susținut Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, care a menționat că lucrările vor fi monitorizate permanent.
„Este un contract asumat. Firma s-a angajat că termină până atunci. Noi suntem destul de fermi”, a susținut președintele Consiliului Județean Prahova, care a susținut că acest contract vizează introducerea a aproximativ 300 de km de rețea de gaze.
Investiție de peste 146,9 milioane de lei
Rețeaua de gaze urmează să fie introdusă în mai multe localități de pe Valea Slănicului, respectiv în comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic.
„Valoarea proiectului este de 146.960.000,00 Lei (exclusiv TVA), iar finanţarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – Axa Prioritară 8 – Sisteme Inteligente și Sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine”, a anunțat, în luna februarie, Consiliul Județean, la scurt timp după ce președintele Consiliului Județean Prahova a semnat contractul de proiectare şi execuţie a reţelei inteligente de distribuţie a gazelor pe Valea Slănicului
Citește și: Locuitorii de pe Valea Slănicului vor fi racordați la gaze. Consiliul Județean Prahova a semnat contractul pentru investiția de 150 de milioane de lei
VIDEO: Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, despre începerea lucrărilor de introducere a rețelei de gaze în localitățile de pe Valea Slănicului