Consiliul Judeţean (CJ) Prahova intenționează să investească aproape 150.000.000 lei pentru realizarea unui campus universitar, la Tătărani. Campusul va avea locuri de cazare, bază sportivă, locuri de relaxare şi agrement și laboratoare cu dotări ultramoderne.
Consiliul Județean Prahova a anunțat, marți, că a fost depus proiectul privind atragerea de finanțare europeană, prin PNRR, pentru realizarea unui campus universitar la Tătărani, în baza unui consorțiu academic din care mai fac parte Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu și OMV Petrom SA.
Consiliul Județean Prahova a precizat că urmează să investească 150.000.000 de lei pentru realizarea campusului universitar, care va include, un corp de cămin pentru cazare, o bază sportivă, dar și o clădire administrativă pentru activități didactice, experimentale și de cercetare, precum și un corp de clădire administrativ și o cantină, dar și amenajarea de spații exterioare.
Aleșii județeni au aprobat, luni, în ședință de îndată, acordul de parteneriat care va sta la baza întregului proiect.
Comunicatul Consiliul Județean Prahova
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova urmează să investească aproape 150.000.000 lei pentru realizarea unui campus universitar, la Tătărani, care va include locuri de cazare, bază sportivă, locuri de relaxare şi agrement, laboratoare cu dotări ultramoderne şi clădiri administrative. Totul, realizat din fonduri nerambursabile, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
În acest sens, CJ Prahova a depus proiectul „Consorțiu Academic Mehedințeanu Petroleum – PH01CAMP” (Componenta C15: Educație, Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior, Investiția 6 dezvoltarea a minimum 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate).
Membrii consorțiului sunt: UAT județul Prahova prin Consiliul Județean Prahova în calitate de lider de proiect, Universitatea Petrol – Gaze Ploiești, Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu Ploiești și OMV Petrom SA.
Citește și: A început montarea separatoarelor de sens din beton pe DJ102 pe sectorul de la ieșire din Ploiești (zona Spitalul Județean) – sensul giratoriu suspendat – FOTO
Obiectivele propuse în cadrul acestui campusului pentru învăţământ dual, ce urmează a fi ridicat în localitatea Tătărani cuprind:
- Construire Corp Cămin Cazare
- Construire Bază Sportivă
- Construire Corp Activități Didactice, Experimentale și de Cercetare
- Construire Corp Administrativ
- Construire Corp Cantină
- Amenajare spații exterioare (jardiniere, vegetație, gazon și dotări exterioare-mobilier, panouri informative)
Investițiile în construirea campusurilor profesionale integrate pentru învățământul profesional și tehnic, pentru acces la educația bazată pe inovație, creativitate și specializare inteligentă, vor conduce la întărirea legăturii cu mediul economic și social. Astfel, vor fi impulsionate și diversificate tipurile duale de formare profesională.
Totodată, investițiile vor contribui atât la dezvoltarea cadrului de formare profesională în campus și în întreprinderile partenere, cât și la valorificarea în parteneriat a resurselor. Ecosistemele industriale locale și regionale vor fi sprijinite cu viitorii angajați, absolvenți sau persoane recalificate, care vor deține competențe relevante pentru noile tendințe de pe piața forței de muncă.
În plus, prin intermediul granturilor de care vor beneficia Consorțiile nou constituite vor fi disponibile măsuri de sprijin, pentru atragerea în special a elevilor și studenților care au oportunități economice reduse și care, datorită ofertei constând într-un parcurs flexibil și continuu, vor putea să obțină o calificare și acces la o instituție de învățământ superior.
Bugetul proiectului se ridică la 149.352.292 lei. Durata de implementare va fi până în data de 30 iunie 2026.
Citește și: Campus pentru învățământul dual, în valoare de 24 de milioane de euro, la Tătărani, în parteneriat cu UPG Ploiești – FOTO
Cum ți se pare subiectul?