- Publicitate -

Ce spune Primăria Ploiești despre starea jalnică a străzilor și trotuarelor din zona creșei UPETROM

În urmă cu două săptămâni publicam imagini trimise de o cititoare cu privire la gropile din zona creșei UPETROM.

Citește articolul inițial: Șoseaua și trotuarele din zona creșei UPETROM  arată de parcă ar fi „capătul unui sat uitat de lume” – FOTO

Astăzi a venit și răspunsul Primăriei Ploiești care ne comunică faptul că „refacerea carosabilului și a trotuarelor din zonă sunt incluse în Evidența Direcției Tehnic, Investiții, urmând a se executa prin programul de întreținere a străzilor și reparații curente, funcție de bugetul alocat anului în curs.”

- Publicitate -

În adresa de la primărie se mai menționează faptul că „prin programul de reparații curente la unitățile de învățământ din municipiul Ploiești, se va proceda la asfaltarea/reabilitarea curții interioare a creșei UPETROM.”

Așa cum se poate vedea în documentul anexat, nu este menționat niciun termen de execuție a lucrărilor, și nici vreo justificare de ce a fost lăsată zona atâta timp astfel încât să ajungă să arate așa cum arată.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -