- Publicitate -

Exprimare de primar (Adrian Ungureanu – Brebu, Prahova) la adresa celor care critică cum s-a făcut deszăpezirea: ”Gunoaie ale societății, (…) Nu au făcut nimic la viața lor, s-au târât precum reptila”

A nins în Prahova în weekendul care tocmai s-a încheiat. Bucurie pentru unii, greutăți pentru alții. Au fost primari care și-au făcut treaba, dar și edili indolenți. Deja cunoașteți situația. Era firesc ca oamenii să sesizeze acolo unde sunt probleme, să ceară sprijin de la autorități. Ceea ce urmează să citiți depășește însă nivelul de acceptare și înțelegere, pentru orice om educat.

Comuna Brebu a fost una dintre cele ai afectate de ninsoare. Poziționarea geografică din nordul județului și relieful au generat un număr mai mare de probleme față de alte comune. Au fost zeci de sesizări ale localnicilor, în special din satul Pietriceaua, mai ales că oamenii rămăseseră fără energie electrică. Erau afectate familii cu persoane în vârstă și cele care au copii.

- Publicitate -

Știm că în astfel de situații nu se rezolvă totul peste noapte, că este nevoie de ore de intervenții, că sunt condiții de iarnă. Înțelegem că s-a acționat, că nu au dormit la primăria Brebu, la fel cum îi înțelegem și pe cei care timp de două zile nu au avut energie electrică.

Vezi aici imaginile trimise de localnicii din satul Pietriceaua, comuna Brebu

Ceea ce nu înțelegem este lipsa de respect, reacția tip ”țață”, pe care un edil nu are voie să o aibă. Pe pagina de facebook a Primăriei Brebu a apărut o postare, semnată de primarul Adrian Ungureanu. De la a explica modul în care s-a intervenit și până la a-și permite să îi caracterizeze pe cei care au fost nemulțumiți sau doar au sesizat situația este cale lungă, am zice noi de neparcurs pentru un om plătit de cetățeni și nu invers. În plus, să îți faci treaba pentru care ești plătit nu este un motiv de laudă. Să caracterizezi niște oameni, jignindu-i, iar nu este în regulă.

- Publicitate -

Fost cadru militar, cu multe mandate la Primăria Brebu, Adrian Ungureanu nu este la prima abatere în privința limbajului folosit, în anii trecuți intrând în atenția opiniei publice și a presei cu un limbaj care nu poate fi reprodus în nicio publicație serioasă. Oameni pot critica având sau nu dreptate, dar niciodată un edil nu are dreptul să li se adreseze așa, indiferent de câte realizări are.

Postarea primarului din Brebu:

”BREBU ESTE FRUMOS ȘI IARNA.

Nu a fost an in care iarna, zapada sa prinda primaria pe picior gresit. Numai nerabdarea unora și carcoteala altora nejustificata, poate a lasat zapada netopita pe dealuri. Daca nu am fi oameni ci roboti, atunci nu ne-am mai serba zilele, nu am savura momente de colegialitate, fie acelea și iarna și cand ninge. Sunt rai unii, pentru ca toata viata lor numai din rautate și invidie au trait. Sunt carcotasi, pentru ca nu au facut nimic la viata lor, profesional, familial, s-au tarat precum reptila, profitand de naivitatea și intelegerea semenilor. Și acum au refulari, dar sunt tardive, oamenii adevarati nu le mai iau in considerare și-i trateaza exact cum merita, ca pe niste gunoaie ale comunitatii.

- Publicitate -

Și uite asa sub ocara unora, angajatii primariei, la prima ninsoare și-au lasat necazurile și supararile acasa si dimineata la orele 5.00 erau in coasta de la intrarea Brebului dadeau zapada, pentru ca locuitorii sa poata circula.

Tot angajatii primariei au deszapezit toate drumurile din Brebu, au taiat cracile cazute, au dat cu lopata zapada abundenta, in locul altora care se uitau pe geam cat de frumos ninge. Angajatii primariei au deszapezit satul Podu Cheii și Pietriceaua, au taiat copacii cazuti pe strada, redand circulatia, au ajutat echipele de la electrica sa reporneasca iluminatul electric, sa patrunda pe drumurile inzapezite, sa remedieze defectiunile, sa meraga cu un generator electric, pentru a mentine in viata un copil bolnav. Și au facut-o și sambata și duminica și de cate ori a fost cazul, de dimineata pana seara tarziu, cand unii stateau la caldurica semineului.

Nu au facut-o din obligatie, sau indatoriri profesionale, au facut-o din respect pentru brebeni și dragoste de localitate. Scuzati infatuarea, puteti sa spuneti in care localitate din judet, ati mai vazut asemenea exemple ale personalului din administratia locala. Va spun eu, in niciuna și nici nu o sa vedeti vreodata. Dar acesti oameni trebuiesc respectati și apreciati. Va este greu la foarte multi s-o faceti și nu realizez de ce atata rautate, dar cred ca este cazul sa va schimbati atitudinea. Brebu nu este al primarului, nici al angajatilor din primarie, este al nostru al tuturor.

- Publicitate -

Numai uniti, aparandu-ne valorile și gandind pozitiv, putem pune Brebu acolo unde merita.

O seara faina sa aveti!”

PRIMAR, Adrian Ungureanu

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mihai Polițeanu, reacție dură după acuzațiile PSD: „Se folosesc de tragedii ca să împroaște minciună”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat după comunicatul PSD...

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -