- Publicitate -

Cum arată strada pe care sunt transportate cu platforma SGU mașinile parcate ilegal în Ploiești. ”Am făcut sesizare la primărie de un an și jumătate”

Chiar dacă este situată la marginea orașului, în spatele Hipodromului, strada Drăgănești din Ploiești este tranzitată atât de localnicii zonei cât și de jandarmii a două detașamente, dar și platforma SGU care ridică mașinile parcate ilegal pe domeniul public.

În aceste condiții, ar fi fost de așteptat ca șoferii să nu-și rupă mașinile în gropi sau să facă slalom printre capacele de canal surpate.

- Publicitate -

Ei bine, acest lucru nu se întâmplă în Ploieștiul anului 2023.

„Aș vrea să vă trimit câteva poze de pe strada Drăgănești, legat de campania cu asfaltarea străzilor.

- Publicitate -

Strada Drăgănești este o stradă destul de tranzitată și de mașinile de la SGU care vin la parcul  auto, unde se depozitează mașinile ridicate, dar și de jandarmii celor două detașamente din apropiere.

Citește și „Gropile în care ne rupem mașinile”. Ploieștiul, campion la cratere în asfalt [GALERIE FOTO]

Am făcut sesizare la Primăria Ploiești de un an și jumătate pentru plombare, dar degeaba.

Prin gropile aceste gropi circulăm zilnic. Poate reușiți să faceți un articol legat de această stradă” este mesajul sosit pe adresa redacției și care a însoțit imaginile de mai jos.

- Publicitate -

Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Primăriei Ploiești cu privire la această situație.

Facem apel la cititorii noștri să ne trimită imagini cu gropile în care își rup mașinile, în care să menționeze localitate, numele străzii sau, acolo unde este cazul, numărul drumului comunal, județean sau național.

Citește și „Cârpeli făcute în bătaie de joc”. Strada Pielarilor, din Ploiești, locul în care șoferii fac slalom printre gropi

Redacția noastră va publica toate sesizările primite și vom solicita autorităților locale să le repare în regim de urgență, mai ales pe cele care pun în pericol siguranța traficului rutier.

- Publicitate -

Așteptăm imaginile și o scurtă descriere pe numărul de WhatsApp al ziarului 0785 075 112 sau pe adresa [email protected].

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -