spot_img
- Publicitate -

Gazonul stadionului Ilie Oană, transformat în ”orezărie”. Primăria Ploiești anunță modernizarea nocturnei

Data:

La meciul dintre Chindia Târgoviște și FCSB, disputat aseară pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, gazonul arenei a arătat oribil. Primăria Ploiești, proprietarul arenei, a anunțat astăzi că modernizează nocturna.

- Publicitate -

Duminică seară, FCSB a învins Chindia, echipa gazdă, cu 2-0, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Meciul s-a disputat pe un gazon execrabil.

Astfel, pe multe porțiuni de teren, mingea rămânea ”înțepenită” în băltoace, iar careul mic din fața celor două porți s-a transformat într-o mocirlă.

Astăzi, Primăria Ploiești a anunțat că organizează achiziție directă pentru servicii de proiectare și asistență tehnică pentru reabilitarea iluminatului nocturnei stadionului Ilie Oană.

Harta fântânilor „otrăvite” din Prahova

Nitrați, nitriți, cloruri, amoniu, turbiditate mult prea mare, dar și tot soiul de bacterii, unele extrem de nocive pentru starea de sănătate. Acestea sunt...
- Publicitate -

Nocturna de la Stadionul „Ilie Oană” a fost pusă în funcțiune în urmă cu mai bine de un deceniu, motiv pentru care instalația este uzată din punct de vedere tehnic și moral.

Mai mult, de-a lungul vremii s-a vorbit despre faptul că întreținerea și reparațiile pentru sistemul de nocturnă reprezintă o adevărată provocare în condițiile în care unele echipamente nu se mai fabrică la ora actuală, iar pe piață nu se găsesc piese de schimb.

Autoritățile locale au propus reabilitarea sistemului de nocturnă, iar după elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de investiții (DALI), municipalitatea a anunțat organizarea achiziției directe pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare și asistență tehnică.

- Publicitate -

Citește și: Nocturna de la Stadionul Ilie Oană din Ploiești va fi reabilitată

Detaliile tehnice și oferta financiară vor fi postate în catalogul electronic SEAP până la data de 16 decembrie 2022, valoarea estimată fiind de 17.000 lei fără TVA.

Potrivit documentațiilor propuse, una dintre variantele propuse vizează amplasarea a 180 de proiectoare tip LED, care pot fi amplasate pe suporții vechii instalații de nocturnă, pe copertina tribunelor.

Cea de a doua variantă propusă vizează schimbarea proiectoarelor defecte cu alte proiectoare, însă această variantă nu ar conduce la  respectarea cerințelor FRF și UEFA privind nivelurile de iluminare ale terenului de fotbal și nici nu ar conduce la reducerea cheltuielilor cu mentenanța actualei instalații de nocturnă.

- Publicitate -

Mai puține posturi și fără vouchere de vacanță, la Parcul Bucov

Reducerile cheltuielilor cu 20% la Parcul Memorial Constantin Stere de la Bucov au avut loc în două etape. Angajații au renunțat la voucherele de...

Acesta a fost și motivul pentru care s-a propus reabilitarea iluminatului nocturn pentru stadionul Ilie Oană.

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Harta fântânilor „otrăvite” din Prahova

Nitrați, nitriți, cloruri, amoniu, turbiditate mult prea mare, dar...

Reacția Gărzii de Mediu la poluarea cu var nestins de la Vega

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul ”Praf alb...

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Cum arată fosta bază sportivă Latină, dincolo de poarta ruginită

După 20 de ani, poarta ruginită a Bazei Sportive...

Companiile de apă din Prahova nu au autorizație sanitară!

Pare greu de crezut, dar acesta este adevărul: companiile...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Harta fântânilor „otrăvite” din Prahova

Nitrați, nitriți, cloruri, amoniu, turbiditate mult prea mare, dar...

Petiție pentru menținerea directorului Țaga la CNMV Ploiești

Directorul Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești, Gabriel Țaga,...

Reacția Gărzii de Mediu la poluarea cu var nestins de la Vega

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul ”Praf alb...

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

43% dintre șoferii testați pozitiv la DrugTest, nevinovați

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor (FACIAS) susține că...
- Publicitate -

Emisiuni

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...
- Publicitate -

Vox Publica

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

PSD, dovediți că v-ați învățat lecția! Sprijiniți-l pe Dan!

„Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul...

Domnule Mihai Polițeanu, cine plătește aceste pagube?

De ani de zile amenajarea, întreținerea și înfrumusețarea domeniului...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Mai puține posturi și fără vouchere de vacanță, la Parcul Bucov

Reducerile cheltuielilor cu 20% la Parcul Memorial Constantin Stere...

Marcaje noi la Ploiești. Primele teste pentru vopsea

Primăria Ploiești intenționează refacerea marcajelor rutiere. Primele teste pentru...

Câte ”pile” au fost angajate în sistemul bugetar

Prezent la Ploiești, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru...

Soluție la Ploiești pentru cei care nu vor buletin cu cip

La Ploiești a început, de astăzi, eliberarea cărților de...
- Publicitate -

Disponibilizări și posturi vacante eliminate la RASP Ploiești

Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești a propus un...

Care sunt noile tarife la gunoi în zona 2-6 din Prahova

Operatorul de salubritate Bin Go Solutions a încheiat un...

E jale pe podul de la Gara de Sud. „Ne distrugem mașinile”

Aflat într-o stare de degradare avansată, podul de la...

Cristian Ganea și-a dat demisia din Consiliul Local Ploiești

Luni, 19 mai 2025, liberalul Cristian Ganea și-a dat...