La mai bine de două luni și jumătate de la apariția crizei apei calde la Ploiești, parte dintre problemele legate de reluarea furnizării apei calde au fost deblocate, luni, când pe de o parte Termo Ploiești, noul operator de termoficare, a obținut licența provizorie, iar pe de altă parte au fost aprobate sumele necesare pentru achiziționarea de gaze naturale. Din punct de vedere tehnic, până la momentul în care la robinetele ploieștenilor va curge apă caldă mai trebuie parcurși câțiva pași.
Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunțat, luni, în timpul ședinței de Consiliului Local Ploiești, că a început umplerea instalațiilor și că „în cel mai scurt timp ploieștenii vor avea apă caldă”.
Citește și: Primarul Volosevici: ”În cel mai scurt timp ploieștenii vor avea apă caldă”
Pentru că am dorit să aflăm cât înseamnă „cel mai scurt timp” am solicitat mai multe opinii legate de reluarea furnizării apei calde. Numai că, surprinzător, nimeni nu-și mai asumă anunțarea unei date la care ar urma să fie reluată furnizarea apei calde.
Cum din punct de vedere tehnic, în ultimii aproximativ 60 de ani, nimeni nu s-a confruntat cu situația actuală, ca întregul sistem centralizat de termoficare să fie oprit total, estimarea cu privire la reluarea furnizării apei calde este realizată strict în baza unor calcule matematice, raportate la cantitățile de apă necesare pentru umplerea instalațiilor.
Specialiștii în termoficare susțin că încărcarea instalațiilor ar putea dura aproximativ două zile și jumătate. Timpul de reumplere a instalațiilor ar putea fi mai mic numai dacă, la începutul lunii august, nu a avut loc golirea totală a instalațiilor.
Citește și: Criza apei calde, o nouă ședință pentru cumpărarea de gaze [VIDEO LIVE]
Reumplerea instalațiilor cu apă este urmată de procesul de încălzire a apei, care trebuie făcută treptat, și care se estimează că ar putea să se realizeze în alte două – două zile și jumătate.
Prin urmare, în varianta optimistă, respectiv să nu se înregistreze avarii majore pe sistemul centralizat de termoficare, matematic vorbind, vineri, 21 octombrie, ar putea să fie reluată furnizarea apei calde în Ploiești. Repornirea la capacitate maximă a întregului sistem centralizat de termoficare, astfel încât să permită inclusiv asigurarea căldurii, necesită o durată mai mare de timp, sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie fiind termenul cel mai optimist.

DEMISIA INCAPABILILOR!
LEFURI NESIMWITE PENTRU NIWTE MIZERII UMANE!
Am facut plangere de nu stiu cate ori ca ghena de la intersecta aleea scolii cu Magurii si in apropierea parcului de copii este sursa de infectie si arata deplorabil , iar ei nu vor sa vina sa o repare si sa avem o ghena civilizata