Ploieștenii nu vor avea apă caldă nici astăzi, după ce consilierii locali și primarul Andrei Volosevici s-au ”bătut” în proiecte cu privire la banii necesari cumpărării de gaze naturale pentru reluarea serviciului de termoficare. Astăzi, s-au convins cu toții că pentru niciunul dintre proiectele pentru care s-au certat în patru ședințe weekendul trecut NU era nevoie de aprobarea Consiliului Concurenței!
Patru ședințe cu scântei în Consiliul Local Ploiești
Principala problemă din weekend a aleșilor locali a vizat alocarea de fonduri către Termo Ploiești, noul operator de termoficare, pentru achiziționarea de gaze, una dintre condițiile esențiale pentru repornirea sistemului centralizat de termoficare.
Aleșii locali s-au reunit de patru ori în acest weekend, dacă ținem cont de faptul că una dintre ședințe a fost suspendată și reluată după o perioadă de timp. Pe ordinea de zi a ședințelor au fost două propuneri avansate.
Prima propunere, cea a Executivului, viza alocarea unui avans de 5 milioane de lei către Termo Ploiești, proiect de hotărâre care nu avea însă avize favorabile de la comisiile economic și juridic ale Consiliului Local, dar nici raport favorabil de la Direcția Economică.
În cel de-al doilea caz, proiectul de hotărâre, propus de consilierii PNL, prin consilierul local Gheorghe Sîrbu, era de acordare din bugetul local a unui împrumut, în valoare de 10 milioane de lei către Termo Ploiești.
Însă și în acest caz au existat dezbateri din partea Executivului, care a atenționat aleșii locali că va fi nevoie de un nou aviz din partea Consiliului Concurenței, fapt care va întârzia cu câteva zile repornirea sistemului centralizat de termoficare.
Nici prima propunere, nici a doua nu a întrunit numărul suficient de voturi. Ba mai mult, la ultima ședință de Consiliu Local, programată sâmbătă noapte, din lipsă de cvorum, ședința nu s-a mai desfășurat.
Duminică, la ultima ședință din weekend, grupul PNL din Consiliul Local Ploiești a anunțat că intenționează să obțină un punct de vedere al Consiliului Concurenței pentru cele două variante propuse, ceea ce s-a și întâmplat.
Consiliul Concurenței le-a dat vestea: s-au certat degeaba!
Astăzi, o delegaţie a consilierilor locali condusă de viceprimarul Daniel Nicodim, din care au făcut parte şi directorul economic al Primăriei Ploieşti, Nicoleta Crăciunoiu, şi un director din cadrul Direcţiei Juridice, s-a întâlnit cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei.
Așa au aflat că ambele variante luate în calcul pentru achiziţia de gaze (respectiv cea de acordare, în primă fază, a unui avans de 5 milioane de lei societăţii Termo Ploieşti şi cea acordare a unui împrumut în valoare de 15 milioane lei) sunt legale şi nu necesită o reavizare de la Consiliul Concurentei!
Informația apare într-o postare pe Facebook a consilierului local PNL, Simona Popescu, care îl acuză pe primarul Andrei Volosevici că a încercat să arunce vina pe lipsa de implicare a consilierilor locali.
”Delegaţia este acum în drum spre Ploieşti, iar imediat ce aceasta va ajunge la primărie, va fi convocată o nouă şedinţă de Consiliul Local. Proiectele vor avea de data aceasta avize favorabile şi, fireşte, vor avea votul consilierilor. Deci, vom avea bani pentru a cumpăra prima tranşă de gaze necesară pentru luna octombrie şi să plătim avansul pentru restul cantităţii necesare în sezonul rece.
A doua veste bună este că, tot astăzi, la ora 13.00, ANRE va lua în discuţie cererea de emitere a licenţei provizorii pentru Termo Ploieşti. Informaţiile primite sunt bune. Deci, astăzi vom avea şi licenţă.
Trebuie să menţionez aici că această echipă s-a bucurat de tot suportul preşedintelui Consiliul Judeţean, Iulian Dumitrescu, cel care a mediat toate aceste întâlniri.
A fost un weekend în care domnul primar Andrei Volosevici a încercat să arunce vina pe lipsa de implicare a consilierilor locali. A convocat 4 sau 5 şedinţe extraordinare, inclusiv la ora 11.30 noaptea, conştient că nimic nu se poate rezolva la miezul nopţii.
Noi, grupul consilierilor locali PNL, am cerut doar timp, până în această dimineaţă, să putem lua punctul de vedere al instituțiilor care reglementează acestă activitate, astfel încât hotărârile de consiliu pe care le votam să fie legale, corecte şi, mai ales, să aibă rapoarte favorabile din partea direcţiilor din primărie.
Putem spune acum că a fost depăşită criza creată artificial în acest weekend şi s-a dovedit, dacă mai era nevoie, ca doar prin comunicare şi munca în echipă s-a putut face acest lucru” a transmis consilierul PNL, Simona Popescu, pe pagina sa de Facebook.
Doamna Simona Popescu, felicitari dv. si intregii echipe pentru ce ati reusit sa realizati.
Stim ca a fost greu, au fost multe obstacole, multi oameni rai dar, ca o adevarata luptatoare, echipa castigatoare a invins.
Ganduri bune de la toti ploiestenii si va asteptam la alegeri.
Solutia este simpla: referendum in Ploiesti si Prahova pentru demiterea primarului si Consiliului Local si al Presedintelui si Consiliului Judetean. Bine ar fi sa fi avut o lege electorala care sa interzica celor demisi sa mai poata avea functii publice. Sa vezi atunci performanta.
Se sapă groapa pentru soclul statuii lui Dumitrescu, plus că, după cum zice consiliera, se vor vota ambele hotărâri. Fără număr, fără număr, să curgă banii …
PANARAME MINCINOASE! RUWINE !
Stati ba in plm pe camera…la ce va mai vaitati?! :)))) dctvnplm!