Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că au început lucrările pentru construcția primelor două loturi din A7 Ploiești – Buzău, respectiv pe loturile Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 2,7 miliarde de lei.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, începând de joi, constructorii sunt mobilizați în șantierele loturilor 1 și 2 ale Autostrăzii A7 (Dumbrava-Mizil și Mizil-Pietroasele).
În zonă au loc lucrări pregătitoare și descărcări arheologice în vederea demarării construcției primilor 50 de kilometri ai Autostrăzii Moldovei. În același timp, se execută lucrări de decopertare, urmate de lucrări la terenul de fundare.
Lot 1 Dumbrava – Mizil va avea 21 km, în timp ce lotul 2 Mizil – Pietroasele va avea o lungime de 28,35 km.
„Lucrările trebuie să fie finalizate în 20 de luni, contractele având o valoare totală de 2,718 miliarde de lei. Finanțarea este asigurată prin PNRR”, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).