Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, le recomandă primarilor și autorităților locale să atragă fonduri europene. „Dacă primarii nu reușesc să atragă fonduri europene pentru comunitățile lor atunci acest lucru va fi o mare rușine pentru ei”, a susținut Boloș la Ploiești.
Prezent la Ploiești, la semnarea unui contract pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare derulat de Consiliul Județean Prahova, în valoare de peste 690 de milioane de euro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel – Ioan Boloș, le-a transmis primarilor să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților pe care le conduc.
„Primarii și autoritățile locale, în general, trebuie să profite de măsurile luate de Guvern pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice necesare accesării de fonduri. Fără studii de fezabilitate, fără proiecte tehnice de execuție, accesarea de fonduri nu poate să aibă loc. De accea, Guvernul României, încă din anul 2020, a adoptat Ordonanța 88 prin care a pus la dispoziție un fond de peste 100 de milioane de euro pentru a fi accesat în vederea pregătirii acestor proiecte, iar dacă acum, în această perioadă, în care avem 80 de miliarde de euro la dispoziție, primarii nu reușesc să atragă fonduri europene pentru comunitățile lor atunci acest lucru va fi o mare rușine pentru ei în calitate de conducători ai autorităților locale”, a susținut ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene .
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, susține că de fondurile europene depind „investițiile într-o comunitate, condițiile de viață și de locuire ale oamenilor”.
„Îi îndemn să aibă o cât mai mare deschidere pentru accesarea de bani europeni. Este șansa pentru dezvoltarea viitoare a României”, susține Boloș.
VIDEO
