Printr-un comunicat de presă primit în urmă cu câteva minute, primăria Ploiești informează cetățenii că, de bună voie și nesilit de nimeni, ”domnul Andrei Liviu Volosevici, a dispus, astăzi, delegarea atribuțiilor pentru viceprimarii municipiului Ploiești și administratorul public al orașului”. Cea mai importantă concluzie care reiese din lectura documentului este aceea că primarul, pur și simplu, nu mai are nicio competență administrativă în rezolvare problemei termiei Ploieștiului.
După această delegare de competențe, primarul Ploieștiului va mai avea în coordonare următoarele activități: Teatru, Poliție Locală, Serviciul Public Finanțe Locale, SGU și o singură direcție din primărie, ale cărei atribuțiuni nu pot fi delegate: direcția de Urbanism.
Interesant este că, prin această delegare, Andrei Volosevici a transferat atribuțiunile administrative pentru rezolvarea crizei apei calde și căldurii către viceprimarul proaspăt ales, Anca Adina Popa (USR).
Textul comunicatului și noile atribuțiuni:
COMUNICAT DE PRESĂ
Primarul Municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, a dispus, astăzi, delegarea atribuțiilor pentru viceprimarii municipiului Ploiești și administratorul public al orașului.
Noile dispoziții au fost emise în contextul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 360/30.08.2022 privind eliberarea din funcția de viceprimar a doamnei Trofin Magdalena, precum și a Hotărârii Consiliului Local nr. 397/12.09.2022 privind alegerea în funcția de viceprimar al Municipiului Ploiești a doamnei Anca Adina Popa.
Astfel, potrivit Dispoziției nr. 4141/15.09.2022, doamna Anca Adina Popa, viceprimar al municipiului Ploiești, va coordona, îndruma și verifica activitatea următoarelor servicii publice:
- Direcția Economică;
- Regia Autonomă de Servicii Publice;
- Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” Ploiești;
- Creșa nr. 39;
- Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești.
De asemenea, potrivit Dispoziției nr. 4142/15.09.2022, domnul Nicodim Daniel, viceprimar al municipiului Ploiești, va coordona, îndruma și verifica activitatea următoarelor servicii publice:
- Direcția Gestiune Patrimoniu;
- Serviciul Administrare Parc Municipal Ploiești Vest;
- S.C. “Hale și Piețe” S.A.;
- Club Sportiv Municipal Ploiești;
- Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești;
- Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
Doamna Simona Albu, administrator public al municipiului Ploiești, potrivit Dispoziției nr. 4143/15.09.2022, va coordona, îndruma și verifica activitatea următoarelor servicii publice:
- Direcția Relații Internaționale;
- Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
- Direcția Tehnic, Investiții;
- Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență;
- Serviciul Informatică;
- S.C “Transport Călători Express” S.A. Ploiești;
- Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.
DIRECŢIA COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ
Rog faceți tot ce se poate pentru demiterea primarului Volosevici , și a tuturor membrilor consiliului aferent. Să înlocuim primăria cu un sistem de administrare de urgență, de criza, așa cum au făcut politicienii azi la putere veniți în urma unei crize artificiale provocate de ei și lingăii lor…jos de la conducere cu javrele securiste!!!