Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele săptămâni. În Prahova, în primele trei zile, temperaturile maxime vor scădea spre 18 grade Celsius. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în intervalul 17 – 19 mai, apoi în intervalul 23 – 29 mai.
După temperaturi care au atins, în weekend, inclusiv 30 de grade Celsius, ANM a anunțat că în Prahova maximele vor scădea spre 18 grade în data de 18 mai, apoi vor crește până în data de 22 mai, când se vor atinge 27 de grade.
„Ulterior datei de 22 mai, variațiile vor fi în general nesemnificative, astfel încât în intervalul 23 – 29 mai, mediat regional, maximele vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade. Minimele vor scădea de la medii de 12…13 grade în primele 3 nopți, spre 6 grade în data de 19 mai, apoi vor crește din nou până spre 12 grade în data de 23 mai, valoare ce ulterior va fi de interes pentru intervalul 24 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în intervalul 17 – 19 mai, apoi în intervalul 23 – 29 mai”, a anunțat ANM.
La Ploiești, cea mai friguroasă zi va fi miercuri, 18 mai, când temperaturile minime vor ajunge la 6 grade Celsius, în timp ce temperaturile maxime nu vor depăși 16 grade Celsius. Tot la Ploiești, miercuri, 18 mai, sunt anunțate precipitații. Ploi vor fi înregistrate și în weekend, dar mercurul în termometre va ajunge la valori normale pentru această perioadă, de 26… 28 de grade Celsius.
La munte, în primele zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 14…16 grade, apoi va scădea spre 5 grade în data de 18 mai.
Citește și: Zeci de blatiști depistați, în weekend, în autobuzele TCE Ploiești
„După ziua de 18 mai, tendința va fi de ușoară încălzire de la o zi la alta, astfel încât în zilele de 21 și 22 mai se vor atinge, în medie 15 grade. În intervalul 23 – 29 mai, variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta, deși tendința va fi de scădere, astfel că mediat regional maximele vor fi cuprinse între 12 și 14 grade”, a precizat ANM.
Minimele, potrivit ANM, vor scădea de la medii de 5…6 grade în primele 2 nopți, până spre -2 grade în data de 19 mai, apoi vor urca treptat spre 6…7 grade în 22 și 23 mai.
„După această dată, în intervalul 24 – 29 mai, variațiile vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 5…6 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mare în intervalului 17 -19 mai, apoi din nou în intervalul 22 – 29 mai”, a precizat ANM.
