V-ați întrebat vreodată cât durează să se ridice o rablă de pe domeniul public? V-ați întrebat cât durează, după notificare, să ridice în fapt rabla? Noi încă ne întrebăm…
Șirul evenimentelor:
În octombrie 2021, în urma campaniei derulată de Observatorul Prahovean: „Contribuie și tu la civilizarea orașului tău”, am primit pe adresa redacției o sesizare cu privire la o rablă abandonată pe domeniul public.

Luna următoare, în noiembrie mai exact, aceeași rablă se afla fix în același loc neatinsă.
În luna decembrie, a apărut o notificare în parbriz. Notificare care… a fost îngropată în frunze și mizerie.

În luna ianuarie, aceeași notificare era tot acolo.
În luna februarie notificarea a dispărut.
Acum este luna aprilie. Aceeași rablă este în același loc, cu mai puține frunze pe ea (din cauze naturale: vânt, ploi, etc., nu că ar fi intervenit vreo mână de om asupra ei), dar în aceeași stare deplorabilă, așa cum arată noile imagini trimise de cititorul nostru pe adresa redacției.
Citește și: SGU a început ridicarea de pe domeniul public din Ploiești a mașinilor fără ITP sau RCA
„Ieri am trecut pe acolo. Este nemișcată numai că nu mai are în parbriz notificarea. Cred și eu… în atâtea luni de zile, s-a ales praful de ea. Cât mai durează până o ridică?”, ne-a scris cititorul nostru.
Nu știm ce să îi răspundem. Știm că este o procedură care trebuie urmată dar… cât de greu este să ridici o mașină care, evident, nu mai interesează pe nimeni și ocupă degeaba un loc într-o zonă care, și așa, are un deficit major de locuri de parcare?
