Contractul de finanțare pentru proiectul de extindere, reabilitare, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost aprobat în 2019. De atunci prețurile materialelor de construcții au crescut, motiv pentru care aleșii județeni vor analiza influențele apărute în valoarea lucrărilor.
Unul dintre proiectele majore care țin de infrastructura medicală vizează extinderea, reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, proiect finanțat cu fonduri europene, dar care necesită și co-finanțare.
Aleșii județeni vor analiza, miercuri, propunerea prin care se are în vedere actualizarea devizului general pentru extinderea și modernizarea ambulatoriului de la Județean, în contextul în care prețurile la materialele de construcții au crescut în ultima perioadă.
Modificările efectuate, potrivit proiectului de hotărâre, au fost realizate utilizând indicatorii statistici ce măsoară evoluția costurilor practicate la realizarea lucrărilor de construcții pe categorii de obiecte și indicii de cost în construcții, publicați de Institutul Național de Statistică.
Citește și: Stadionul Ilie Oană a obținut certificatul de securitate pentru următoarele două sezoane
„În acest sens, a fost actualizat Devizul general al proiectului. Ca urmare a introducerii în aplicația MY SMIS a valorilor actualizate prin Devizul general, valoarea totală a proiectului este în sumă de 20.605.166,81 lei (inclusiv TVA) din care contribuția proprie în proiect a Uniții Administrativ Teritorială Județul Prahova, (respectiv cofinanțarea proiectului în procent de 2% din valoarea eligibilă a acestuia) este în valoare de 214.015,01 lei (inclusiv TVA).
Valoarea cheltuielilor neeligibile, este în cuantum de 9.904.416,83 lei (valoare cu TVA) și va fi susținută din bugetul propriu al Unității Administrativ Teritoriale Județul Prahova”, se arată în raportul atașat la proiect.
Necesitatea acestor lucrări este explicată prin numărul mare de cazuri tratate în această unitate impune în mod imperativ asigurarea unor spații corect dimensionate și dotate corespunzător pentru asigurarea actului medical în condiții optime.
Citește și: Jandarmul prahovean Mădălin Tănase, locul II la competiția națională de Hand to Hand Fighting din cadrul Cupei Military Fighter
„Activitatea medicală a cabinetelor din cadrul ambulatoriului se desfășoară în spații inadecvate, subdimensionate, fapt care îngrădește desfășurarea activităților medicale. În prezent, activitatea ambulatoriului nu se desfășoară în conformitate cu cerințele actuale cu privire la asigurarea fluxurilor de pacienți şi personal admise.
Obiectivul propus prin realizarea proiectului „Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești” urmărește reabilitarea, modernizarea și dotarea spațiului existent al Ambulatoriului de Specialitate, întrucât cabinetele sunt situate în mai multe locații ale spitalului, la etaje diferite, la distanță între ele, nu dispun de anexele prevăzute de normele de funcționare a ambulatoriilor, fapt ce duce la dificultăți în acordarea serviciilor medicale”, se mai precizează în raportul anexat la proiectul de hotărâre.
