Primăria Municipiului Ploiești a anunțat, luni, că a fost deschis, la intrarea în sediul instituției (Piața Eroilor nr. 1A), un punct de sprijinire a cetățenilor în vederea obținerii certificatului digital european COVID-19.
Astfel, potrivit Primăriei Ploiești, persoanele care dețin adeverință de vaccinare împotriva COVID -19 și care doresc să intre în posesia certificatului digital european pot solicita sprijin de ordin tehnic în vederea eliberării acestui document.
„Cetățenii pot fi ajutați să obțină eliberarea acestui document, prin intermediul aplicației special creată de către guvern și să le fie imprimat pe hârtie certificatul personal digital european COVID-19.
Acest serviciu pentru cetățeni va fi asigurat, gratuit, de către reprezentanții Serviciului Informatică din cadrul instituției noastre, cu mențiunea că persoanele trebuie să prezinte documentul de identitate și să completeze un formular de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal”, a anunțat Primăria Ploiești.
