Aberațiile certificatului verde. Angajații primăriilor nu sunt obligați să se vaccineze, dar contribuabilii nevaccinați sunt ținuți în frig, afară

2

De trei zile, certificatul verde este obligatoriu la intrarea în instituțiile publice, inclusiv în primării. Excepție fac chiar angajații, inclusiv cei care le cer plătitorilor de taxe și impozite dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.

Numeroși cititori ne-au relatat că nu au putut intra în sediile unor primării sau instituții publice pentru că nu au avut asupra lor certificatul verde.

Citește și De ce angajații de la stat și privat nu sunt obligați să aibă certificat covid 

Pe bună dreptate, aceștia se întreabă de ce această regulă nu se aplică și angajaților de la stat?

”Nu este corect ca eu să nu pot intra în primărie, dar cei care lucrează în sediu, poate chiar și primarul, viceprimarul, secretarul etc să nu fie vaccinat” a fost doar unul dintre mesajele transmise de cititori.

Luați prin surprindere de impunerea certificatului verde pentru cetățeni la intrarea în sediu, mai mulți primari au încercat să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor cetățenilor care nu au acest document.

La Breaza, de exemplu, documentele aduse de cetățenii nevaccinați sunt preluate de angajați din curte, astfel încât locuitorii să nu aibă de suferit.

La Ploiești, pentru depunerea documentației de acordarea a ajutoarelor de încălzire, primăria a amenajat un ghișeu în curtea ASSC pentru persoanele nevaccinate.

Un alt cititor consideră că este incorect la polițistul care solicită certificatul verde persoanelor care ies din casă noaptea să nu aibă și el documentul respectiv.

”Nu mi se pare normal ca un polițist nevaccinat să mă amendeze pentru că încalc carantina de noapte neavând asupra mea certificatul verde. Pe el de ce nu-l obligă să se vaccineze? La fel se întâmplă și cu cei de la ANAF, Jandarmerie, Poliția Locală și așa mai departe. Nici măcar parlamentarii nu sunt obligați să se vaccineze și au pretenția asta de la populație!” ne-a transmis un alt cititor.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

2 COMENTARII

  1. Cine vrea sa se vaccineze, sa o faca. Cine nu … sa se testeze !!! Asta da, e cam obligatoriu daca nu esti vaccinat si vrei sa traiesti „normal” in conditii de pandemie ! Conform Constitutiei, dreptul la munca este garantat. Deci politistul poate/trebuie sa-si faca datoria, indiferent ca este sau nu vaccinat. Tu, ca cetatean, trebuie sa respecti legea, deci nu ai ce cauta noaptea pe drum fara certificat verde. Ce atatea discutii ?

    • Ba Dane…ba……ba … din turma…ce te freaca pe tine grija de nevaccinati?poate el vrea sa facs forma grava…ce te intereseaza pe tine?in biserica de ce nu se aplica ma?ba tu habar n ai pe ce lume traiesti……?
      Comentariu cenzurat

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău